E alb. Si e frumos. E pur. E neatins. Si ne da pofta de viata. E frig. E mult prea frig. E ger. Curata tot. Omoara tot ce e rau. Ne face mai buni. Ne da speranta. Ne ajuta sa visam. E peste tot. Nu te poti ascunde. Si nici nu vrei.
Da, vorbeam despre covorul superb care se aseaza pe pamantul suferind deja de cateva zile. Vorbeam despre zapada superba care nu face altceva decat sa ne reinoiasca, sa schimbe anturajul si implicit sa ne schimbe si pe noi. E mult prea frig afara si totusi nu ai chef sa stai in casa. Te-ai saturat de aceiasi pereti, de aceeasi masa, de acelasi pat. Vrei sa iesi, sa imbratisezi zapada rece, sa lasi sclipitorii fulgi de nea sa ti se aseze pe fata si sa te sarute murind, vrei sa te tavalesti in omat, sa il lasi sa iti patrunda in tesatura hainelor, sa te piste de obraji ca si cum te-ar mustra, sa se topeasca incet pe genele tale fara sa ii para rau, totul de parca ar astepta sa ii spui cat de mult ai asteptat momentele astea, cat de mult ai vrut o schimbare nu numai de suprafata, ci si de anturaj, o schimbare totola, o schimbare in alb pur...
Nu imi placea iarna pana mai nu demult. Acum o iubesc...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu