Toti simtim in acelasi fel. Si noi, si cel de langa noi, si randunica care isi face cuibul la geamul nostru in primavara, si catelul care ieri dormea sub un scaun in autobuz, si furnica care se plimba pe trotuar si spera in fiecare moment sa nu o strivesti. Toti simtim la fel, si atat. Fie ca acceptam asta sau nu. Simtim, vrem, avem, incepem sa iubim sau sa uram sau pur si simplu devenim indiferenti. Suferim, plangem pe dinauntru sau pe dinafara, dam cu pumnul in masa, urlam de fericire sau de durere, ranim si uitam sau nu sa cerem iertare, suntem rai sau egoisti, alegem sa fugim sau sa ramanem, ne implicam si apoi ne pare sau nu rau, tradam si apoi nu ne mai pasa, credem si apoi suntem inselati, inselam si noi, mintim, ne schimbam, devenim ipocriti, ne destrabalam fara sa ne dam seama, ajungem sa nu mai fim noi cei de dinainte, ajungem sa nu ne mai recunoastem, sa fim straini pentru noi insine. Parca iubeam?! Oare?! Mai stii sa iubesti? Mai stii cum e sa iti pese? Mai stii cum e sa ai emotii cand vorbesti cu o persoana la care tii si careia vrei sa ii ceri iertare? Mai stii cum e sa crezi in ceva atat de mult incat sa iti dea tremurici si transpiratii incat nu mai poti sa vorbesti coerent? Mai stii cum e sa vrei ceva atat de mult incat sa simti ca l-ai strivi daca l-ai avea? Ma stii cum e sa vrei sa strigi de durere sau fericire si chiar sa iesi pe balcon sa o faci? Mai stii cum e sa iti dea cate o lacrima cand iti amintesti de mama? Mai stii cum e sa iti fie dor? Mai stii sa faci alegeri corecte? Mai stii cum e sa iti urmezi principiile in fiecare pas pe care il faci? Mai stii care valoarea ta? Poti sa o masori?
Nu mai avem valori.
Nu mai avem viata.
Ne inecam la mal in mod constant.
Uitam sa vrem mai mult de la noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu