17 ianuarie 2009:
Uneori, cand deja nu mai ninge afara, nu mai ploua, e doar frig si rece… bancile din parc nu te mai asteapta cu bratele deschise, zgribulite si ele si suparate de vremea confuza de afara… iesi din casa si incerci sa iti dai seama cine naibii te-a pus sa iti cumperi papuci cu toc…gheata de sub picioare te face sa te simti si mai inutila in lumea asta indiferenta si absenta… vezi doi tinandu-se de mana si involuntar te gandesti daca se potrivesc sau nu…daca au sau nu un viitor impreuna… mai mergi un pic incercand din rasputeri sa nu lasi oglinda luneacosa de sub picioare sa te invinga si sa iti ia putinul echilibru pe care ti l-au mai lasat pantofii cu toc pe care ii porti… vezi un baiat cu un buchet mic de flori in mana…ii privesti ochii, si citesti entuziasmul si emotia din ei… iti apar o gramada de intrebari pe care vrei sa le urli in gura mare, dar iti dai seama imediat ca esti in strada si ca ai parea o nesimtita daca ai face asta… ba nu, nu ai parea nesimtita… si nici inoportuna……..doar tampita si proasta….in sfarsit o concluzie demna de bagat in seama……..evident ca nu faci nimic din ce ar putea sa iti stirbeasca din imagine…. mergi in continuare, simtind gerul innebunit muscandu-ti cu savoare din obraji si flirtand ca un nesimtit cu mainile tale…e unicul care face asta pentru ca e unicul caruia ii permiti…………si e trist ca iti dai seama abia acum……..e prea tarziu…nu ai desenat cu creionul… ai folosit si carioce, si pixuri…si cel mai rau, markere permanente… de toate culorile… radiera pe care ai vazut-o mai ieri in vitrina aia frumoasa de la Alexandria nu iti mai ajuta la nimic….nu mai poti sterge…nu mai poti radia… mai ai niste bani pe card si te gandesti ca in mod sigur i-ai putea folosi daca ar exista o masina a timpului……….dar nu exista…esti nevoita sa accepti cicatricile, sa le primesti in lumea ta, iar daca va fi vreodata nevoie sa le machiezi cum stii tu mai bine… stii ca s-ar putea sa nu reusesti, dar stii ca nu ai alta optiune… incetul cu incetul te apropii de trecerea de pietoni pe care o urasti si pe care ai vazut-o de atatea ori in viata ta incat nu o mai suporti… te gandesti sa mergi pe cealalta parte de strada, dar multimea din statie te face sa te razgandesti… ai obosit de atata lume…vrei o vacanta la munte…vrei sa mai vezi o data Brasovul si apoi pot sa ti se intample si cele mai groaznice lucruri de pe pamant…ceri oare prea mult?…in fine… intr-un final se face verde…vrei sa pasesti, dar piciorul se agita nelinistit si ezita inainte de a atinge pamantul nemiscat… vrei sa te misti, dar ceva nu te lasa in pace…te simti de parca ti se face rau si mai ai putin si lesini…te gandesti ca ar fi trebuit sa mananci azi dimineata… pentru ca nu te-ai fi simtit atat de slabita…dar la scurt timp iti dai seama ca nu e asta cauza….e altceva….cauti zbuciumata prin creier… rascolesti propria materia cenusie, dar nu reusesti sa gasesti o explicatie…la un moment dat realizezi ca inca nu te-ai miscat din loc…ca inca mai esti pe partea gresita a trotuarului…ca nu e locul tau aici….ca trebuie sa pleci….sa fugi….sa te ascunzi….e prea mult pentru tine sa ramai aici….nu mai rezisti….privesti cifrele verzi de peste strada cum ticaie….le simti si le auzi in interiorul tau….nu mai ai mult…..trebuie sa treci…..incepi sa iti auzi propria inima….te intrebi daca e ea sau pur si simplu ai halucinatii…parca o pierdusei cateva luni in urma cand ai desenat cu un marker cea mai mare eroare in viata ta… e totusi inima ta….care nu mai bate deja….doar se zbuciuma tot mai incet…. observi dintr-o data cadranul verde de pestre strada luminand intermitent….iti amintesti ca intarzii deja la cursul de mate si ca ar trebui totusi sa traversezi….ar fi prea mult sa mai astepti 50 de secunde…piciorul nu mai ezita si calca curajos pe asfaltul lunecos….te uiti si vezi cifrele naive ale semaforului… 5..4…3…simti cum transpiri toata, iar bluza devine uda in spate….vrei sa grabesti pasul, dar nu mai ai timp…..simti ceva rece si greu atingandu-ti gingas tampla stanga… auzi vag un zgomot puternic si vrei sa deschizi ochii sa vezi ce se intampla….abia atunci realizezi ca nici macar asta nu poti face…..iti simti fruntea umeda si vrei din reflex sa o stergi, dar durerea insuportabila pe care o simti cand vrei sa ridici mana te face sa vrei sa urli….dar nu mai ai glas…auzi fara sa vrei si gheata de pe asfalt topindu-se de la fierbinteala sangelui tau…….o simti cum sfaraie….auzi o multime de glasuri ravasite si speriate….vrei sa te ridici, dar iti dai seama ca esti deja in picioare privindu-ti cadavrul insangerat si murdar pe asfaltul rosu si plin de bucatele de sticla…langa BMW-ul stralucitor cu parbrizul in panza de paianjen… ai vrea sa plangi, dar un val de bucurie iti invadeaza sufletul…..ai reusit in sfarsit sa treci……
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu