Pagini

1 decembrie 2011

sunt 7 ani

Sunt mai bine de 7 ani. 7 ani de cand aceasta tara minunata m-a adoptat. M-a luat sub aripa ei si m-a lasat sa imi creionez viata si experientele lasandu-ma sa ii cunosc oamenii calzi, frumosi, plini de viata, cu vise indraznete, carora le pasa… Oameni cum nu stiu daca mai gasesti undeva pe acest pamant.

Cand eram mica surorile mele imi spuneau ca Romania este tara mama a Basarabiei. Cand am mai crescut, profesorul meu de romana din generala ne arata si ne amintea in fiecare zi ca Basarabia e sange din sangele Romaniei si trup din trupul Romaniei. In felul asta am ajuns sa iubesc tara asta, sa vreau sa ajung sa invat aici si sa ajung sa o cunosc asa cum este ea, cu bune si cu rele. Si uite ca am adunat 7 ani, 2 luni si 18 zile de experiente, provocari, momente care de care mai interesante si mai frumoase, clipe care de care mai intense, bucurii, impliniri si oameni frumosi. 

Multumesc, Romania, pentru tot ceea ce mi-ai oferit si pentru oamenii frumosi pe care mi i-ai dat in cale. Si nu in ultimul rand, multumesc statului roman pentru bursa pe care a avut incredere sa mi-o dea acum 7 ani :).

31 octombrie 2011

pentru Turnul Nostru !



Am ajuns în Iaşi în 2008. Nu ştiam prea multe despre oraş. Ştiam doar că e plin de studenţi şi că e mai mare decat oraşul în care îmi petrecusem ultimii patru ani din viaţă. În foarte puţin timp, m-a vrăjit. Încetul cu încetul am început să îl descopăr.

Şi… pentru că acest oraş a devenit în mai puţin de 3 ani de zile oraşul meu de suflet… pentru că am acolo unii dintre cei mai buni prieteni pe viaţă… pentru că acolo am amintiri şi momente frumoase… pentru că acolo mi-am petrecut studenţia… pentru că vreau să mă întorc acolo cu bucurie şi cu linişte în suflet în orice moment al vieţii mele… am votat pentru Turnul Nostru.

Nu am fost de foarte multe ori în acea zonă a oraşului, dar îmi amintesc că prima dată când am trecut peste pasarela de la Gară am ramas uimită de fluxul de oameni care treceau pe acolo şi de faptul că există un astfel de loc în Iaşi despre care eu nu ştiam.

Mă gândeam acum la toate oraşele în care am călătorit în ultimul an (multe oraşe din România) şi de fiecare dată mă loveam de gândul că Iaşul ar putea să o ducă mai bine, ar putea să existe mai multe investiţii în acest oras, am putea să lucram mai mult ca să îl facem mai frumos, mai bogat, mai dezvoltat.

Acum, avem posibilitatea să facem acea zona mai frumoasă şi poate chiar să auda o lume întreagă de ea. Un turn al oraşului nostru. Un proiect în care cred cu convingere, atât datorită oamenilor din spate cât şi pentru ceea ce poate să facă pentru oraşul nostru.

Ţie cât de mult îţi pasă de oraşul ţn care trăieşti?

Mai multe detalii aici: http://www.turnulnostru.ro/
Poţi vota pana pe 2 noiembrie aici: https://apps.facebook.com/pepsi-romania/idea/1020


Ally McBeal


Toti stim ca exista o gramada de TV show-uri cu care isi pierd vremea tinerii din ziua de azi. Asa se spune, cel putin. Eu, insa, niciodata nu m-am uitat la un serial sau film fara sa caut sa invat ceva din el. Dintr-o intamplare, pentru ca Grey's Anatomy intrase in vacanta de vara, am dat peste Ally McBeal. Imi amintisem ca acu cativa ani buni, pe cand eram inca micuta, ma uitam impreuna cu surorile mele la franturi din acest serial, si am zis sa vad ce reprezinta. Imi aminteam ca pentru mine, pe vremea aia, era funny si cred ca asta cautam si acum. Totusi, am gasit mult mai mult de atat. Desi e un serial vechi, pot sa spun ca e un film, asa cum spune si mama mea de multe ori, "de viata". Bine, mai are si el fantasmagoriile sale, dar cred ca asta e ceea ce ii da mai mult farmec.

Au fost 5 sezoane cu cate 20 si ceva de episoade fiecare. Nu am numarat zilele si orele sa vad cat timp mi-a luat sa le vad pe toate, stiu doar ca dupa o zi de munca, un episod din Ally McBeal ma facea sa zambesc si sa ma detasez de tot ceea ce se intampla peste zi.
A fost un serial frumos cu multe intamplari, cu multe momente interesante, unele incredibile si, cu multe invataturi. Iata cateva din lucrurile care mi-au ramas intiparite mai bine datorita acestui film:

  1. Fii tu. Fii tu indiferent de ce spun sau cred cei din jur. Fii tu si niciodata nu fi jenat de cine esti indiferent cine si ce parti din tine accepta sau iubesc ei.
  2. Urmeaza-ti visele. Crede in ele pana la ultima suflare. Crede chiar daca o parte din tine iti spune ca niciodata nu se vor indeplini.
  3. Nu uita niciodata de sufletul tau. Sufletul e ceea ce il face frumos pe un om si ceea ce oamenii din jur pretuiesc cel mai mult la un om.
  4. Oamenii sunt totul. Daca nu ai oameni langa tine, esti un om pierdut. Oricat de rai nu ar fi oamenii de langa tine, oricat de nesuferiti, oricat de urati, tot mai rau ar fi fara ei.
  5. Crede in iubire. Poate nu se va intampla niciodata pentru tine, dar simplul fapt ca poti sa crezi iti sa o picatura din ceea ce ea inseamna.
  6. Exista coincidente. Lucrurile se intampla cu un motiv. Nu cauta motivul, ci doar accepta, iar viata iti va revela adevarurile sale in timp.
  7. Do what you have to do. Nu intotdeauna lucrurile par sa se intample in favoarea noastra. Dar daca facem ceea ce trebuie atunci cand trebuie, la final, nu putem fi decat multumiti ca am facut alegerea corecta, nu neaparat pentru noi, cat pentru oamenii dragi noua.

E un film despre viata, greutati, iubire, alegeri, decizii, suflet si coincidente. Daca inca nu l-ati vazut, puteti sa il incercati. Dar daca nu va prinde din primele 2 episoade, lasati-l balta si incercati altceva.

Da, si "the theme song of the movie", aici:



28 septembrie 2011

Click play first :).


Click play first :).

Sometimes we just have to let go. Let go and live. Just live and see what happens. Don’t over think it. Don’t question it. Don’t try to understand it. Don’t ruin it… Life is like a box of chocolates. You never really know what surprises it can bring you. And the funny one is that the most beautiful things are right next to us all the time. It’s just that we usually fail to notice them. We fail to see the beauty of the people we have next to us. We fail to see the beauty of the things we are doing. We fail to see the wonderful lessons life gives to us, no matter how painful they might be. Just stop. Stop for a few seconds, listen to this nice song and… and let yourself feel. Let yourself remember about people you love and are far, far away. Let yourself remember about the moments you used to spend with them sometime ago. Let yourself remember about people that changed your life, your perspectives, your choices. Let yourself remember how they made you feel and maybe find their emails and write a thank you note. Let yourself remember about people that made you feel powerful, that made you feel that there’s nothing out there in the world that cannot be done. Do the same for someone who needs it. Let yourself remember about people who are here and now in your life and make you happy every day. Give them a call and let them know how much you treasure that. See the little things in life. Be genuine. Say the truth. Be you and remember that people is all that matters. 

19 septembrie 2011

O saptamana frumoasa!

Daca cineva avea dubii, sa stiti ca incepe o saptamana frumoasa. O zi de luni inceputa la 6 dimineata. O intalnire cu un partener apoi... pregatiri pentru conferinta! Conferinta organizata de noi, cu speakeri faini si participanti si mai faini. Abia astept. Au fost multe provocari, dar am trecut peste toate. Inca doua zile si mergem in Mamaia pentru cea mai faina conferinta despre management strategic si organizational din aceasta toamna. Inca sunt multe lucruri de facut, dar ce nu faci pentru cele cateva zile de neuitat? O melodie vesela cu care imi incep saptamana, un zambet frumos pe buze si mult entuziasm. Ce vrei mai mult de atat? :D

http://www.youtube.com/watch?v=oVNBcEygJ5E&feature=BFa&list=PL6313F2948FEB32D0&lf=mh_lolz

1 septembrie 2011

Povestea unei veri

Intr-adevar, s-a terminat, teoretic cel putin. E septembrie. In curand o sa vedem covoare aurii prin parcuri, copii jucandu-se cu frunze fosnitoare si indragostiti plimbandu-se zgomotos si aruncandu-si priviri furise pline de emotie. 3 luni au trecut asa cum nu imi imaginam vreodata ca poate sa treaca o vara. La inceput examene, facultate, alergat pentru acte si povestit cu profesori. Povesti cu portofel si acte furate, amenintari cu deportarea din tara, bani cheltuiti pe la notari, masina ridicata – eh, bine ca s-au rezolvat pana la urma.

Apoi Bucuresti. Apoi Sibiu. Apoi Predeal cu omuletii din Sibiu. Apoi Vatra Dornei cu omuletii mei dragi din Iasi. Apoi Suceava. Apoi Gura Humorului cu omuletii dragi din Suceava. 3 saptamani – 6 orase – 3 conferinte.

Apoi iarasi Bucuresti. O perioada in care lucrurile au inceput sa se aseze la locusoarele lor. Program de lucru. Prioritati. To do list in fiecare zi. Ore peste program. Cate un episod din Ally McBeal in fiecare seara. Carte citita pe metrou de acasa pana in sediu… cam 130 de pagini intr-o saptamana si un pic. Weekenduri pline si de fiecare data in alt oras.

Mai intai Constanta… am si lucrat, ne-am si distrat, ne-am si bronzat – toate in doar doua zile. Da, si am fost in Vama, pentru prima data… Road trip si timp petrecut frumos cu oameni dragi.

Apoi Brasov. Planificare, plimbari prin oras, un picut de shopping, inghetata a la “pe degeaba” J, oameni frumosi.

Apoi Sinaia. Un weekend pe care il asteptam demult si pe care, fara prea multa modestie, cred ca il si meritam. O matusa foarte draguta, cota 1400, apoi cota 2000, telescaun si fluturi in stomac, Castelul Peles, Castelul Pelisor (le-am mai vazut de doua ori, dar acuma parca aveau alt aer), Manastirea Sinaia, suveniruri, plimbari, gratar, Barajul Paltinu, badminton, road trip… si alte detalii pe care nu pot sa vi le spun.

Apoi Bucuresti si Train the Coordinators cu niste omuleti extraordinari. O conferinta care mi-a depasit cu mult asteptarile si de care o sa imi amintesc mereu cu drag.

Si apoi seara asta, in care mi-am dat seama ca maine incepe un nou capitol. A fost o vara plina in adevaratul sens al cuvantului, cu multe drumuri, oboseala, lucru… momente mai frumoase sau mai dificile. Si totusi, prima vara pe care pot sa spun ca am trait-o cu adevarat. O vara de care o sa imi amintesc mereu cu drag si cu zambet pe fata. O sa imi amintesc nu de un weekend sau o saptamana de vacanta, ci de o vara intreaga cu multi oameni frumosi, multe lucruri de invatat, multe locuri vizitate si o doza mare de multumire. Acum, la final, simt ca vreau sa spun doar atat: Multumesc!

PS: Da, si sa nu uitam, melodia verii - .ramon., pentru tine: Liquido - Narcotic .

29 mai 2011

sa nu uitam de unde am plecat

Cand am venit pentru prima data in Romania m-am lovit de multe stereotipuri legate de Basarabia. Totusi, indiferent de ce spuneau oamenii, ca Basarabia e saraca, ca oamenii de acolo sunt inculti (chiar zilele trecute postase cineva pe facebook un film care denigra oamenii din basarabia – am trecut peste, se mai intampla), ca comunistii sunt la putere si distrug tara, etc, eu intotdeauna am fost mandra de Basarabia, de oamenii de acolo, de bucatica asta de pamant care se chinuie sa supravietuiasca in timpuri in care toti trag de ea in toate partile, de satul de unde am pornit si de oamenii care m-au crescut si m-au ajutat sa ajung unde sunt acum.

Nu am mai fost demult la liceul din sat, desi i-am promis doamnei Zinaida Ciobanu, una dintre cele mai bune profesoare pe care le-am avut, ca o sa merg sa ii vizitez, dar imi amintesc cu mare drag de profesorii si invatatorii mei de acasa care si-au lasat o amprenta vizibila in personalitatea mea.

Domnul Ion Iovu, profesor de Limba si Literatura Romana, omul care mi-a sadit dragostea de tara in suflet, care m-a facut sa vad realitatea si sa imi dau seama de unde venim noi ca si popor roman, un profesor pe care il voi respecta mereu pentru modul in care lucra cu elevii si pentru puterea lui de a transmite credinta si curaj pentru schimbare oamenilor din jur.

Doamna Vera Tonu, profesoara de Istorie, care a reusit sa ne arate adevarul chiar si in momente mai vitrege pentru Moldova, o profesoara pe care o voi respecta mereu pentru corectitudine si adevar.

Doamna Ioana Cigoreanu, profesoara de Limba Franceza, care a reusit sa ma invete limba franceza fara sa imi dau seama. Am invatat limba franceza atat de bine, incat atunci cand a trebuit sa invat italiana in facultate, sa imi ajunga 2 ore pentru a invata gramatica acesteia pentru a lua o nota buna in examen(gramaticile celor 2 limbi se aseamana foarte mult). O voi respecta mereu pe doamna Ioana pentru pasiunea pe care o transmitea elevilor, pentru corectitudine si valori.

Doamna Zinaida Ciobanu, profesoara de Educatie Tehnologica, care reusea in fiecare zi sa ne transmita zambet si entuziasm si dragoste de viata. O voi respecta mereu pentru modul in care lucra cu elevii, pentru corectitudine si pentru pasiunea ei pentru educatie.

Doamna Aurelia Mereuta, prima mea invatatoare, cea care m-a invatat sa scriu, sa citesc si sa numar corect, cea care m-a invatat sa vreau mereu mai mult de la mine, cea care m-a invatat cat conteaza in viata sa ai prieteni adevarati, cea care a facut din clasa a 4-a „D” cea mai buna clasa din generatie. O sa o respect mereu pe doamna Aurelia pentru natureletea ei, pentru sinceritatea si pasiunea pe care le transmitea micilor copilasi in fiecare zi. Nu stiu de ce, dar ea este unica profesoara de care imi amintesc cu lacrimi in ochi.

Domnul Grigore Sava, profesor de Geografie, care m-a invatat sa privesc viata cu alti ochi, care de multe ori ne arata realitatea crunta si adevarurile vietii reale. O sa il respect mereu pentru intelegerea pe care o oferea mereu elevilor, pentru micile glumite care mereu aduceau un zambet in sufletele noastre si pentru momentele in care stia sa ne dea cate o „palma peste fata” cand ne-o luam in cap.

Doamna Nina Braga, profesoara de Limba Engleza, care m-a invatat primele cuvinte in engleza si mi-a trezit dragostea fata de aceasta limba. Am interactionat cu ea mai putin de jumatate de an si nici ea nu stie asta, dar tot ce stiu eu acum in engleza si chiar si diploma de Cambridge i se datoreaza in primul rand ei, pentru ca ea a pus bazele cunostintelor mele de limba engleza, pentru ca de multe ori, chiar si in liceu, ma intorceam la caietele pe care le-am scris impreuna cu ea.

Doamna Maria Tonu, profesoara de Matematica si diriginta mea in scoala generala, care m-a invatat matematica atat de bine incat la facultate, dupa 4 ani de pauza (in liceu am facut profil uman si nu prea le-am avut cu matematica), am reusit sa iau 10 la cursul de matematica din anul I. De la ea am invatat multe lucruri despre viata si de la ea am invatat ce inseamna sa vrei sa fii cel mai bun.

Doamna Tamara Tonu, profesoara de Limba si Literatura Romana si directoarea liceului nostru, care m-a prins in clasa a V-a cum scriam ceva pe un perete al scolii (da, stiu, multi dintre voi cred ca am fost cuminte in scoala – si chiar am fost, dar am avut si eu momentele mele de razvratire). Imi amintesc si acum cum tremuram si cum imi era frica ca o sa ii spuna mamei si cum mi-am murdarit manusa de creion cand m-a pus doamna Tamara sa sterg ce era scris pe perete, si cum ma gandeam dupa asta ca am avut noroc ca am scris doar cu creionul si nu cu pixul, si cum imi era rusine de cei care se adunasera atunci in jurul meu si asistau la mustrarile pe care mi le dadea doamna directoare. Dar a trecut si acum imi amintesc cu drag de lectia pe care am primit-o atunci. Desi am avut momente cand nu imi placea de doamna Tamara in scoala – ca orice elev de altfel, acum, cand am mai crescut si mi-a mai venit mintea la cap, o respect pe doamna Tamara pentru corectitudinea de care a dat mereu dovada si pentru tot ce a facut pentru liceul nostru (si sa stiti ca nu sunt putine aceste lucruri).

Poate vi se pare ciudat ca imi amintesc de acesti oameni, poate putini o fac, dar pentru mine conteaza enorm de mult de unde am pornit si tin sa le multumesc pentru toate lucrurile care m-au invatat si pentru tot efortul pe care l-au depus pentru ca noi sa ajungem oameni. Sunt sigura ca nu as fi acum unde sunt daca in locul lor erau alti oameni.

Va multumesc din suflet, dragi profesori si sa stiti ca imi voi aminti mereu cu mare drag de voi, iar cand voi avea ocazia o sa vin si prin sat sa va vizitez si sa vad ce mai faceti.

6 mai 2011

I took the first step...

La sfarsitul articolului trecut scriam ca Faith is taking the first step even if you don’t see the whole staircase . I took the first step. Am facut primul pas, desi imi era o frica de imi venea sa ma ascund intr-o gaura de soarece si sa nu mai ies de acolo niciodata.

Da, am venit in Bucuresti. Mi-l inchipuiam altfel. Cu strazi urate si murdare, cu cerul mereu intunecat si cenusiu, cu oameni incruntati si grabiti, cu oameni dubiosi pe strada, cu o gramada de “fitze”.Pe scurt, un oras rece. E ciudat, dar dupa aproximativ o luna, il vad altfel. E un oras frumos. E verde. E luminos si soarele imi bate in fiecare dimineata in geam si imi face ziua mai frumoasa. Strazile sunt diferite, mai curate, mai murdare, mai ciudate, mai putin ciudate. Regulile de circulatie par a fi altele, iar claxoanele sunt mereu pe agenda zilei. Ador metroul. Nu stiu de ce. Mi se pare un lucru extraordinar, surrealist, de parca nu ar fi din lumea asta, de parca as trai in viitor. Imi place ca mereu iti pui mintea la contributie pentru a te descurca printre statiile de metrou si legaturile dintre ele. Imi place ca aproape peste tot exista indicatoare si aproape intotdeauna poti sti pe ce strada te afli. Imi place ca mi-am cumparat harta Bucurestiului si am reusit sa o folosesc. Imi place ca gasesti aici tot felul de locuri, care de care mai customizate pe gusturile clientilor si care de care mai interesante. Imi place ca in drum spre birou sau oricand am de mers pe jos pot sa fac window shopping si sa vad atatea lucruri frumoase in vitrinele magazinelor. Imi place ca mereu, oriunde te-ai afla, gasesti de unde sa iti iei de mancare. Imi place ca am chiar langa birou un mini restaurant care face niste carto full geniali. Imi place ca am de mers pe jos de la metrou pana acasa si am timp sa imi pun gandurile in ordine si sa am macar jumatatea aia de ora linistita cu adevarat. Imi place ca vanzatorii de la magazine sunt amabili. Imi place cand vad dimineata copilasi mergand la gradinita cu parintii lor, care la varsta de 5-6 ani tin usa la lift daca te vad venind sau iti deschid usa si te lasa sa treci. Imi place cand vad oamenii citind carti in metrou. Imi place ca vad mai multi oameni zambind decat oameni incruntati. Imi place ca oamenii nu se imbulzesc pe scarile rulante si nici in pasajele dintre liniile de metrou. Imi place ca mai exista si oameni buni care te ajuta sa iti parchezi masina cand ai nevoie de ajutor.

A inceput sa imi placa Bucurestiul. Inca imi e dor de Iasi. Inca imi e dor de casa. Dar parca zilele nu mai sunt atat de grele, cerul pare mai senin chiar daca ploua, viata pare mai frumoasa indiferent de ce se intampla, iar viitorul nu mai e atat de scary.

21 martie 2011

It's freaking scary...

Da. Titlul zice bine. E a naibii de greu. Si e scary. Mai mult de un an in Bucuresti, orasul despre care spuneam acum ceva timp ca nu imi place deloc si ca nu o sa traiesc niciodata acolo. Mai mult de un an fara omuletii mei din echipa, fara omuletii mei din EB, cu alti omuleti foarte diferiti, dar foarte faini in acelasi timp. Mai mult de un an facand lucruri atat de mari, crescand o tara si gandind la un cu totul alt nivel. E scary…

Mai am mai putin de 2 saptamani pana plec. E ultima saptamana in AIESEC Iasi. Ultima saptamana cu omuletii din echipa de finance. Ultima saptamana. Joi – ultima sedinta. E greu. Dar o sa trecem si peste asta.

O saptamana de discutii cu profesori despre absentele mele din urmatoarele doua luni si despre cum vreau, totusi, sa imi dau licenta anul acesta. Hope it is possible. E luni dimineata si ma inarmez cu energie pozitiva si incredere. It’s gonna be ok in the end, and if it is not ok, it is not the end – o sa dau licenta in februarie =)).

O sa fie o saptamana frumoasa si plina care se va termina cu un weekend la Sucevita, la EB Days-ul omuletilor din Suceava. Abia astept sa ii vad, sa ii cunosc mai bine si sa lucram impreuna.

Apoi doua zile la Bucuresti si apoi ultimele zile in AIESEC Iasi. Va fi frumos si voi plange in ultima zi. Dar orice sfarsit e un nou inceput si trebuie sa mergi mai departe cu incredere.

"Faith is taking the first step even when you don't see the whole staircase."

28 februarie 2011

then give the world the best you have...

Ce inseamna sa iti pese de oameni? Sa fii acolo pentru ei? Sa ii mai intrebi din cand in cand ce mai fac? Sa fii atent la cum se simt si la ce li se intampla si sa le faci un lucru dragut pentru ca sa ii faci sa se simta mai bine? Sa spui sau sa nu spui anumite lucruri pentru ca stii ca s-ar putea sa ii raneasca sau sa ii deranjeze? Sa ii ajuti neconditionat? Sa ii ajuti si sa fii acolo chiar si atunci cand nu iti cer asta? Sa simti impreuna cu ei? Sa te bucuri si sa fii trist impreuna cu ei? Sa ii intelegi? Sa le intelegi sentimentele si trairile? Sa le spui cat inseamna ei pentru tine atunci cand simti ca au nevoie de asta sau ca momentul o cere? Sa ii faci sa inteleaga daca au gresit? Sa le spui si sa arati ca iti pare rau in cazul in care ai gresit tu? Sa iti pese, sa te atinga lucruri, sa intelegi si sa simti?

Sunt multe lucruri insirate mai sus, cand totul inseamna, de fapt, sa te gandesti mai putin la “who gets the credit”, sa incerci sa te gandesti mai putin doar la tine, macar pentru cateva secunde, sa iti dai seama ca nu esti doar tu in lumea asta.

Poate parea pueril si foarte simplist ce am scris mai sus, dar adevarul e ca tot mai multi oameni uita sa fie oameni, uita sa mai ofere si cer fara sa merite. Si cel mai trist e ca ei chiar primesc…

“ Then give the world the best you have, and the best will come back to you…”

23 februarie 2011

an hour

An hour, one hour, can change everything. Forever.

An hour can save your life. An hour can take it away from you.

An hour can change your mind.

Sometimes, an hour, is just a gift we give ourselves.

For some, an hour can mean almost nothing.

For others, an hour makes all the difference in the world.

But in the end, it's still just an hour. One of many... many more to come.

Sixty minutes. Thirty six hundred seconds. That's it. And it starts all over again.

19 ianuarie 2011

Sunt fericita...

A fost ideea Marinei... Ne-a intrebat ce ne face fericiti... Mi-a luat 10 minute - un sfert de ora sa raspund... Am zambit si am recitit lista de vreo 5 ori pana acum... Si o s-o recitesc ori de cate ori o sa simt ca sunt la pamant sau cand o sa am nevoie de un zambet:

Sunt fericita cand il vad pe nepotelul meu razand cu pofta...
Sunt fericita cand o vad pe mama zambind si multumita...
Sunt fericita cand vorbesc cu tata despre politica, economie sau nimicuri...
Sunt fericita cand o vad pe sora mea entuziasmata de viitor...
Sunt fericita cand ma suna sora mea si imi povesteste tot felul de lucruri de prin lume si radem impreuna...
Sunt fericita cand primesc pachet de acasa si mananc bunataturi...
Sunt fericita cand ma plimb prin ploaie prin parcul gol si ma gandesc la de toate...
Sunt fericita cand afara e zapada...
Sunt fericita cand imi amintesc de prima mea dragoste :) .....
Sunt fericita cand ajut pe cineva neconditionat...
Sunt fericita cand imi vad omuletii din echipa...
Sunt fericita cand apas acceleratia la maxim si incepe sa imi fie frica...
Sunt fericita cand imi cumpar chestii la care visam demult...
Sunt fericita cand cumpar cadouri...
Sunt fericita cand mut mobila in camera...
Sunt fericita cand ma joc cu pisicile mele de acasa...
Sunt fericita cand merg cu ai mei la padure, la aer curat, si ne odihnim si glumim si povestim si ne simtim bine...
Sunt fericita cand ma uit cu ai mei la filme si facem comentarii si discutam personaje...
Sunt fericita cand mi se fac surprize...
Sunt fericita cand primesc cadouri de ziua mea...
Sunt fericita cand ma trezesc dimineata cu chef de viata si reusesc sa fac tot ce mi-am propus...
Sunt fericita cand dorm la amiaza...
Sunt fericita cand o vad pe Nico si povestesc cu ea...
Sunt fericita cand oamenii au incredere in mine...
Sunt fericita cand aud valurile marii si ma plimb pe plaja si visez...
Sunt fericita cand zambesc unui copil si imi zambeste inapoi...
Sunt fericita cand fac castele de nisip cu nepotelul meu...
Sunt fericita cand pot sa ajut un sarac...
Sunt fericita cand ma gandesc la voi... (EB 10-11:) )
Sunt fericita cand oamenii mei dragi sunt fericiti...

Multumesc, Marinush!