Pagini

6 mai 2011

I took the first step...

La sfarsitul articolului trecut scriam ca Faith is taking the first step even if you don’t see the whole staircase . I took the first step. Am facut primul pas, desi imi era o frica de imi venea sa ma ascund intr-o gaura de soarece si sa nu mai ies de acolo niciodata.

Da, am venit in Bucuresti. Mi-l inchipuiam altfel. Cu strazi urate si murdare, cu cerul mereu intunecat si cenusiu, cu oameni incruntati si grabiti, cu oameni dubiosi pe strada, cu o gramada de “fitze”.Pe scurt, un oras rece. E ciudat, dar dupa aproximativ o luna, il vad altfel. E un oras frumos. E verde. E luminos si soarele imi bate in fiecare dimineata in geam si imi face ziua mai frumoasa. Strazile sunt diferite, mai curate, mai murdare, mai ciudate, mai putin ciudate. Regulile de circulatie par a fi altele, iar claxoanele sunt mereu pe agenda zilei. Ador metroul. Nu stiu de ce. Mi se pare un lucru extraordinar, surrealist, de parca nu ar fi din lumea asta, de parca as trai in viitor. Imi place ca mereu iti pui mintea la contributie pentru a te descurca printre statiile de metrou si legaturile dintre ele. Imi place ca aproape peste tot exista indicatoare si aproape intotdeauna poti sti pe ce strada te afli. Imi place ca mi-am cumparat harta Bucurestiului si am reusit sa o folosesc. Imi place ca gasesti aici tot felul de locuri, care de care mai customizate pe gusturile clientilor si care de care mai interesante. Imi place ca in drum spre birou sau oricand am de mers pe jos pot sa fac window shopping si sa vad atatea lucruri frumoase in vitrinele magazinelor. Imi place ca mereu, oriunde te-ai afla, gasesti de unde sa iti iei de mancare. Imi place ca am chiar langa birou un mini restaurant care face niste carto full geniali. Imi place ca am de mers pe jos de la metrou pana acasa si am timp sa imi pun gandurile in ordine si sa am macar jumatatea aia de ora linistita cu adevarat. Imi place ca vanzatorii de la magazine sunt amabili. Imi place cand vad dimineata copilasi mergand la gradinita cu parintii lor, care la varsta de 5-6 ani tin usa la lift daca te vad venind sau iti deschid usa si te lasa sa treci. Imi place cand vad oamenii citind carti in metrou. Imi place ca vad mai multi oameni zambind decat oameni incruntati. Imi place ca oamenii nu se imbulzesc pe scarile rulante si nici in pasajele dintre liniile de metrou. Imi place ca mai exista si oameni buni care te ajuta sa iti parchezi masina cand ai nevoie de ajutor.

A inceput sa imi placa Bucurestiul. Inca imi e dor de Iasi. Inca imi e dor de casa. Dar parca zilele nu mai sunt atat de grele, cerul pare mai senin chiar daca ploua, viata pare mai frumoasa indiferent de ce se intampla, iar viitorul nu mai e atat de scary.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu