Pagini

25 ianuarie 2010

All is fair in love and war...

Suna bine. Arata frumos. Pare adevarat. Asta e prima impresie, nu? Mi se pare normal. Iubesti. Stii cum, cand si pe cine vrei. Te pregatesti de atac. Ataci. Castigi. Iei ceea ce crezi ca e al tau. Si te simti bine. Esti fericit. Cineva sufera. Dar nu conteaza. Tu ai iubit. Ai fost mai puternic. Si ai castigat.


Traim intr-o lume in care multi se identifica cu cele spuse mai sus. Traim intr-o asa numita jungla, in care cel mai puternic are mai multe sanse sa supravietuiasca. Si nu numai, sa fie si fericit, in acceptiunea lui, evident. A obtinut ce si-a dorit. Domina. Afirma ca a iubit. Asta a fost motiv suficient pentru tot. Si e multumit.


De cealalta parte a monedei e cel mai slab. Cel care a pierdut. Cel care a intors orbazul dupa ce a fost lovit prima oara. Cel care a hotarat sa se retraga. Cel caruia i-a pasat si de cei din jur, de victimele colaterale, sa spunem asa. Si el a iubit. Si poate mai iubeste. Dar in tacere. In lipsa. In nestire. A ales sa isi astepte fericirea, care nu va fi cladita pe nefericirea altuia. Fara sa intrebe de ce. Fara sa intrebe pana cand. Fara sa intrebe cum.


Multi dintre noi ar spune ca sunt de partea celui slab si ca ar prefera sa fie nefericiti (sau fericiti/multumiti in felul lor), decat sa isi cladeasca fericirea pe nefericirea altora. Cati dintre noi oare, chiar ar proceda astfel, pusi fata in fata cu o situatie reala de acest fel?



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu