then give the world the best you have...

Ce inseamna sa iti pese de oameni? Sa fii acolo pentru ei? Sa ii mai intrebi din cand in cand ce mai fac? Sa fii atent la cum se simt si la ce li se intampla si sa le faci un lucru dragut pentru ca sa ii faci sa se simta mai bine? Sa spui sau sa nu spui anumite lucruri pentru ca stii ca s-ar putea sa ii raneasca sau sa ii deranjeze? Sa ii ajuti neconditionat? Sa ii ajuti si sa fii acolo chiar si atunci cand nu iti cer asta? Sa simti impreuna cu ei? Sa te bucuri si sa fii trist impreuna cu ei? Sa ii intelegi? Sa le intelegi sentimentele si trairile? Sa le spui cat inseamna ei pentru tine atunci cand simti ca au nevoie de asta sau ca momentul o cere? Sa ii faci sa inteleaga daca au gresit? Sa le spui si sa arati ca iti pare rau in cazul in care ai gresit tu? Sa iti pese, sa te atinga lucruri, sa intelegi si sa simti?

Sunt multe lucruri insirate mai sus, cand totul inseamna, de fapt, sa te gandesti mai putin la “who gets the credit”, sa incerci sa te gandesti mai putin doar la tine, macar pentru cateva secunde, sa iti dai seama ca nu esti doar tu in lumea asta.

Poate parea pueril si foarte simplist ce am scris mai sus, dar adevarul e ca tot mai multi oameni uita sa fie oameni, uita sa mai ofere si cer fara sa merite. Si cel mai trist e ca ei chiar primesc…

“ Then give the world the best you have, and the best will come back to you…”

an hour

An hour, one hour, can change everything. Forever.

An hour can save your life. An hour can take it away from you.

An hour can change your mind.

Sometimes, an hour, is just a gift we give ourselves.

For some, an hour can mean almost nothing.

For others, an hour makes all the difference in the world.

But in the end, it's still just an hour. One of many... many more to come.

Sixty minutes. Thirty six hundred seconds. That's it. And it starts all over again.

Sunt fericita...

A fost ideea Marinei... Ne-a intrebat ce ne face fericiti... Mi-a luat 10 minute - un sfert de ora sa raspund... Am zambit si am recitit lista de vreo 5 ori pana acum... Si o s-o recitesc ori de cate ori o sa simt ca sunt la pamant sau cand o sa am nevoie de un zambet:

Sunt fericita cand il vad pe nepotelul meu razand cu pofta...

Sunt fericita cand o vad pe mama zambind si multumita...

Sunt fericita cand vorbesc cu tata despre politica, economie sau nimicuri...

Sunt fericita cand o vad pe sora mea entuziasmata de viitor...

Sunt fericita cand ma suna sora mea si imi povesteste tot felul de lucruri de prin lume si radem impreuna...

Sunt fericita cand primesc pachet de acasa si mananc bunataturi...

Sunt fericita cand ma plimb prin ploaie prin parcul gol si ma gandesc la de toate...

Sunt fericita cand afara e zapada...

Sunt fericita cand imi amintesc de prima mea dragoste :) .....

Sunt fericita cand ajut pe cineva neconditionat...

Sunt fericita cand imi vad omuletii din echipa...

Sunt fericita cand apas acceleratia la maxim si incepe sa imi fie frica...

Sunt fericita cand imi cumpar chestii la care visam demult...

Sunt fericita cand cumpar cadouri...

Sunt fericita cand mut mobila in camera...

Sunt fericita cand ma joc cu pisicile mele de acasa...

Sunt fericita cand merg cu ai mei la padure, la aer curat, si ne odihnim si glumim si povestim si ne simtim bine...

Sunt fericita cand ma uit cu ai mei la filme si facem comentarii si discutam personaje...

Sunt fericita cand mi se fac surprize...

Sunt fericita cand primesc cadouri de ziua mea...

Sunt fericita cand ma trezesc dimineata cu chef de viata si reusesc sa fac tot ce mi-am propus...

Sunt fericita cand dorm la amiaza...

Sunt fericita cand o vad pe Nico si povestesc cu ea...

Sunt fericita cand oamenii au incredere in mine...

Sunt fericita cand aud valurile marii si ma plimb pe plaja si visez...

Sunt fericita cand zambesc unui copil si imi zambeste inapoi...

Sunt fericita cand fac castele de nisip cu nepotelul meu...

Sunt fericita cand pot sa ajut un sarac...

Sunt fericita cand ma gandesc la voi... (EB 10-11:) )

Sunt fericita cand oamenii mei dragi sunt fericiti...

Multumesc, Marinush!

Oameni...

Acest articol este despre oameni. Despre oameni frumosi care prin simpla lor prezenta in viata ta, ti-o fac mai frumoasa. Despre oameni care te fac sa zambesti, care iti fac fiece clipa sa fie mai valoroasa, care iti aduc lacrimi de bucurie in ochi si care te fac sa intelegi ca ceea ce faci merita si are un rost undeva la un capat de lume.

Acest articol este despre 9 oameni. 9 oameni minunati, care la sfarsitul saptamanii trecute mi-au dat 4 dintre cele mai frumoase zile pe care le-am trait in viata mea. Oameni pe care nu o sa ii uit niciodata si care o sa ramana mereu oamenii care mi-au dat directie in niste momente extrem de dificile.

Homegroup-ul 3 de la Agenda de oldies, homegroup-ul meu, de care am avut grija in cele 4 zile de conferinta: Adee, Adela, Amalia, Mada, Ioana, Alis, Dani, Silviu si Tudor... Mi-ati ramas dragi dupa conferinta asta, si simt ca sunt cu un pas mai aproape de fiecare din voi. S-au intamplat lucruri frumoase in timpul conferintei, pe care va rog din tot sufletul sa nu le uitati.

Sa va urmati visele. Oricat de mari si ciudate ar parea. Credeti in ele. Pregatiti-va pentru ele. Vedeti-le realizate!

Nu lasati pe nimeni, niciodata sa va descurajeze. Intotdeauna voi veti fi cei care vor sti cel mai bine ce e de facut si ce directie trebuie urmata.

Credeti in oameni. Credeti in voi. Fiti unul alaturi de celalalt si atunci veti putea atinge infinitul.

Voi mi-ati facut conferinta, mi-ati dat putere sa merg mai departe, mi-ati aratat care sunt lucrurile care conteaza cu adevarat in viata, m-ati ajutat sa cred din nou in oameni... si pentru asta va multumesc din suflet.

Va pup si va imbratisez cu drag,

facilitatorul vostru, Iulia

Aerul de acasa...

Au trecut 6 ani. Nu e nici mult si nu e nici putin. 6 ani in care am petrecut cu ai mei sarbatorile si atat. Nici nu stiu daca au fost 30 de zile cumulat pe an in care am fost langa ei, le-am ascultat ofurile, ne-am bucurat impreuna de viata, am savurat alaturi momentele fie grele fie bune ale vietii. Anul acesta am fost acasa si de ziua mamei si de ziua tatalui. Am urcat in masina si am condus 3 ore pana acasa pentru ca peste alte 7-8 ore sa ma intorc inapoi in Iasi pentru ca aveam chestii de facut. A fost frumos si emotionant sa vad cum le sclipeau ochii de bucurie cand ma vedeau acasa langa ei ca sa ciocnim un pahar de sampanie.

Ieri am primit pachet de acasa. A fost bucuria aia de a deschide o cutie in care stii ca o sa gasesti ceva frumos si bun. A fost ca bucuria unui copil mic atunci cand isi gaseste cadoul de la Mos. Totul parea atat de bun si gustos... pentru ca era de acasa. Pana si foile de ziar vechi aratau altfel... Chiar daca stii ca o sa le arunci la gunoi, tot le strangi frumos si le pui deoparte. E aerul ala de acasa pe care il simti si de la sute de kilometri distanta. E aerul ala care iti aminteste ca nu esti singur pe lume si ca merita sa lupti in continuare indiferent cat de greu ar fi. E aerul care iti aminteste ca timpul se scurge impotriva noastra si ca trebuie sa pretuim ceea ce avem acum pentru ca mai tarziu s-ar putea sa fie prea tarziu...

O melodie pe care o ascult mereu cu lacrimi in ochi si care imi reaminteste intotdeauna de lucrurile care merita cu adevarat: Stefan Hrusca - Ruga pentru parinti

Se spune ca paradisul e undeva sus

Timpul trece. De fiecare data in acelasi ritm. Secunda dupa secunda, minut dupa minut, saptamana dupa saptamana, an dupa an... Asa incat ne trezim intr-o zi cand ne dam seama nu mai avem 18 ani, cand simteam ca toata lumea e a noastra si visam la cariera, familie sau orice altceva, ci ca avem 22, un planner cu fiecare spatiu ocupat, o agenda plina de notite si mind maps, un laptop in care trebuie odata si odata sa facem curatenie, prieteni pe care ii vedem tot mai rar, sedinte dupa sedinte, planificari, strategii, proiecte, echipe, provocari, o gramada de temeri si al naibii de mult tupeu. O viata plina si frumoasa in felul ei si la care, ca sa fiu sincera, chiar am visat cand aveam 16-17 ani. Unii ar putea spune ca e prea mult pentru varsta asta, ca ar trebui sa mai lasam loc si de viata personala, poate un pic mai mult timp liber, eventual distractii. E adevarat ca uneori ma simt complesita, ca imi vine sa imi iau lumea in cap si sa plec undeva unde sa nu ma gaseasca nimeni, sa nu mai sune telefonul, undeva unde nu ar exista inboxuri cu 30-100 de mesaje necitite care asteapta reply. Totusi, asta e doar un sentiment de moment, e o clipa in care partea mai slaba din tine iti spune sa cedezi. Daca esti omul care cedeaza de obicei, o vei face si acum. Daca nu, vei ramane, vei face fata provocarilor, vei lupta, iar intr-un final iti vei da seama ca asta e stilul tau de viata si ca altfel nu ai putea trai si nu ai mai fi tu insati.

Astazi, spre seara, dupa ce am terminat o sedinta, pe la ora 5 si ceva, mergeam spre masina ca sa merg acasa sa mananc ceva si apoi sa ma intorc inapoi la facultate. Mergeam cu ochii in pamant gandindu-ma la ce am discutat la sedinta, la cate mailuri am de trimis, la ce am de facut a doua zi... Din intamplare, am privit inainte, dar un pic mai sus de linia orizontului. Ce am observat a fost un cer senin si atat de frumos si linistit asa cum numai in copilarie vazusem, atunci cand mergeam cu mama, vara pe camp. Era un albastru atat de curat, impresarat putin de tot cu niste dungi albe de la niste norisori imprastiati, ca si cum acolo ar fi fost intr-adevar un loc pe care lumea il numeste paradis. In momentul ala mi-a zburat absolut tot din minte si un zambet rebel mi-a aparut pe chip. Am zambit si mi-am dat seama ca am uitat de ceva timp sa mai zambesc din suflet, sa privesc spre cer, spre soare, sa ma bucur din nimicurile vietii, sa nu mai privesc doar lucrurile de aici, de jos, de pe pamant, care sunt in fiecare zi la fel de gri si la fel de neschimbate ci sa vad mai mult de atat, sa privesc si sa inteleg dincolo de aparente. Azi am facut asta fara sa vreau, iar de maine imi propun sa se intample mai des.

Astazi nu am timp

E astazi in fiecare zi. De dimineata de la 5 pana noaptea la 12 cand vine un nou astazi. Fiecare astazi e special in felul sau, fie ca ploua de dimineata sau ca te trezesc razele ghiduse ale soarelui. Fie ca trebuie sa te bati cu birocratia celor de la telefoane sau ca ai de citit o carte de 300 de pagini intr-o singura zi. Fie ca esti entuziast, dar entuazismul iti e omorat de cineva care nu gaseste 5 minute pentru tine sau ca esti atat de debusolat incat iti amintesti dupa ce ai iesit din casa ca ai uitat sa te speli pe dinti. Uneori insa, ai nevoie de un astazi diferit. Un astazi in care sa iti permiti sa fii altfel, altfel decat cum se asteapta toata lumea sa fii.

Astazi nu mai am timp de cei care nu au timp pentru mine. Astazi nu mai am timp sa iti ascult replicile taioase. Astazi vreau sa uit de tine si de smiorcaielile tale. Astazi nu mai am timp de responsabilitati. Astazi nu am timp sa simt decat atingerea usoara a vantului si sarutul dulce al razelor de soare. Astazi nu am timp sa imi amintesc de voi. Astazi nu am timp de probleme si nici de solutii. Astazi nu am timp de oameni mari. Astazi nu am timp sa raspund la telefon. Astazi nu am timp sa planific si nici sa evaluez. Astazi nu am timp de laptop. Astazi nu am timp de bani, cariera, viitor, viata profesionala si nici macar personala. Astazi nu am timp sa cobor cu picioarele pe pamant. Astazi nu am timp sa ma machiez sau sa dau atentie oamenilor de pe strada.

Astazi nu am timp decat pentru mine. Am timp sa merg in Gradina Botanica si sa ma plimb pana se arata o dunga rosie la atingerea cerului cu pamantul. Astazi am timp sa ma plimb prin ploaie fara sa imi fie frica ca o sa racesc. Astazi am timp sa imi uit telefoanele acasa. Astazi am timp sa iti zambesc si sa ma intorc sa plec. Astazi am timp sa o sun pe mama si sa stam ore intregi vorbind despre nimicuri. Astazi am timp sa ii scriu o scrisoare surorii sa ii povestesc ce am mai facut in ultimul timp. Astazi am timp sa merg sa aprind o lumanare la biserica. Astazi am timp sa ma plimb prin magazine ca sa ii cumpar un cadouas nepotelului meu. Astazi am timp sa privesc un copil razandu-i mamei sau bunicilor. Astazi am timp sa iti spun adevarul. Astazi am timp sa fiu eu. Astazi am timp sa conduc cu 60 la ora si muzica la maxim. Astazi am timp sa visez. Astazi am timp sa ma rup de realitate.

Astazi nu am timp decat pentru mine.

Tu cand ai avut ultima data un astazi diferit?