She will create her happy ending...

Voia sa opreasca timpul in loc. Credea ca nu mai existau sentimente, ca totul nu era decat o minciuna in care toata lumea credea doar din cauza filmelor alea americane cu final fericit. I se parea ca intreg pamantul traia intr-o utopia si nimeni nu isi dadea seama de acest lucru. A fost ranita. Cicatricea era prea adanca si sangera mai des decat ar fi prescris orice doctor. Rana era mult prea aproape de inima pentru a fi rezolvata cu o singura operatie. Petele de pe camasa verzuie a fetei erau atat de putin vizibile, incat prea putini oameni si-ar fi putut da seama de ceea ce s-a intamplat cu viata ei.

De cateva luni nu mai era ea insasi. Era ca si cum ai avea o febra musculara care nu te mai lasa sa te ridici de pe scaun. Ea avea febra la muschii inimii. Inima ei nu mai voia sa bata ca inainte. Nu mai voia sa creada. Nu mai voia sa spere, sa viseze. Incetase de mult sa mai pompeze sange curat si inocent. Acum nu mai pompa decat durere si ignoranta. A suferit prea mult si nu merita. A plans, dar lacrimile nu pareau decat sa faca rana sa usture mai tare. A dat cu pumnii in perna, dar nu a obtinut nimic altceva decat niste bule de praf. A incercat sa tipe in sinea ei ca sa nu o auda nimeni, dar asta nu a provocat decat un sir de tuse uscate si innecacioase. A incercat sa povesteasca, sa uite, sa nu ii mai pese, dar nimeni nu parea sa o inteleaga, nici macar propriul suflet sau propria ratiune.

A renuntat intr-un final sa mai incerce. Se resemnase. Se obisnuise cu durerea. Se obisnuise cu gandul ca niciodata nu mai poate fi asa frumos cum a fost o data. Trecea prin lume stearsa si lipsita de vlaga, zambind tuturor cu ochi ei mari si plini de suferinta. Facea totul din automatism, iar uneori uita sa faca ce avea de facut. Inainte obisnuia sa asculte oamenii si sa ii faca sa se simta mai bine. Acum nu mai credea ca poate face asta. Inainte era plina de viata, iar entuziasmul din firea ei il simteai la mii de kilometri distanta. Acum ii puteai simti doar cearcanele ingrozitoare cand trecea prin capatul holului. Inainte era omul cu solutiile. Acum era omul care tacea cu privirea pierduta in spatiu. Inainte era fata in ochii careia puteai vedea licariri de diamant. Acum era fata cu pleoapele lasate care nu mai credea in nimic, care nu mai credea in viitor.

Si totusi, cand a ajuns sa nu mai creada in nimic, acel nimic i-a aratat in ce sa creada.

To be continued…

Ce ii face pe oameni fericiti?

AIESEC te invită pe data de 13 iunie 2010, ora 10:00 la "Th!nk - idei discursive", eveniment organizat în parteneriat cu TEDx Iaşi, cu prilejul celei mai mari conferinţe internaţionale a verii, IASHINGTON 2010!

Speakeri precum Ada Roseti, Răzvan Crişan, Valy Greavu, Vali Tătar sau Adrian Rândaşu, vor încerca să iţi răspundă într-o manieră cât mai personală la întrebarea "Ce ii face pe oameni fericiţi?". În plus, invitatul surpriză iţi va schimba cu siguranţa perspectiva asupra conceptului de fericire, făcându-te să iţi aminteşti de lucrurile cu adevărat importante.

Pentru a participa la eveniment, te rugăm să te înscrii completând formularul pe care il gasesti aici: http://iashington.org/think

Taxa de participare este de doar 30 de lei.

Hai la discutii "live"!

De invitatii nostri ai mai auzit sau i-ai mai vazut la televizor, ai mai auzit si subiectul asta, insa AIESEC Iasi te invita la ceva diferit.

Joi, 3 iunie 2010, ora 14:00, in amfiteatrul B1 din FEAA, organizam sesiunea de comunicari "Dialoguri interculturale" in parteneriat cu Alianta Civilizatiilor.

Pe scurt, evenimentul, desfasurat si in alte centre universitare mari, isi propune sa informeze asupra diversitatii culturale si importantei legaturilor interculturale in societatea noastra.

Vorbitorii invitati in Iasi sunt Doctor Cristian Andrei și Directorul departamentului Socio-economic, Mircea Mocanu.

Ai spune "pas" la a te intalni cu ei la o discutie pe o asa tema?Be there!

+365

Inca 365 de zile. 365 de mici realizari. Parca imi amintesc ziua de 28 de anul trecut. Era cald afara. Era un soare arzator si o toropeala de nedescris. Stiu ca eram in sesiune, ca de obicei. Acum cativa ani am avut teza la romana de ziua mea si imi amintesc ca m-a lasat domnul Pop sa imi aleg numarul subiectului. Acum, la facultate, am examene de obicei. Cred ca e primul an cand nu sunt nici in sesiune si nu am nicio lucrare de ziua mea. Revenind. Era o zi frumoasa de sfarsit de primavara, sau, mai degraba, de inceput tarziu de vara. Imi amintesc de Ina si de omuletii de pe finante cum mi-au cantat Sa traiasca mata in parc la balena. Imi amintesc de colegele de camera care mi-au facut o surpriza foarte placuta. Imi amintesc de flipchartul din sediu unde toata lumea imi spunea La Multi Ani. A fost o zi frumoasa. A fost o zi in care mi-am promis ca nu o sa fiu trista, ca nimic nu o sa imi strice dispozitia, ca o sa zambesc mereu si o sa fiu plina de viata. Asa a si fost.

Anul asta stiu ca o sa fie la fel. De fapt, deja e la fel. Am primit nu mai stiu cate mesaje, cateva telefoane (presupun ca restul o sa urmeze maine ziua), imbratisari de la colegele de camera si chiar si mici cadouase. Toate lucrurile astea imi arata ca exista oameni carora le pasa de mine, ca ceea ce fac zi de zi nu este in zadar, ca viata mea are, totusi, un sens.

Astazi este ziua mea, din nou o zi frumoasa de primavara, dar care nu ar mai fi la fel de frumoasa daca nu ati fi voi toti alaturi de mine, daca voi nu ati exista in viata mea. Un multumesc mare de tot pentru voi, cei care imi faceti ziua mai frumoasa in fiecare zi, care imi sunteti alaturi atunci cand am nevoie, care imi ascultati aberatiile cand sunt obosita, care ma faceti sa vad partea buna a lucrurilor atunci cand e nevoie sau ma intoarceti cu picioarele pe pamant atunci cand ajung sa zbor prea sus, care imi daruiti un pic din timpul sau inimile voastre in fiecare zi (chiar daca nu stiti asta), care faceti ca viata mea sa fie exact asa cum este!

I would thank you from the bottom of my heart, but for you my heart has no bottom.

Plina de viata, va las cu o melodie pe masura... Natasha Bedingfield - Pocketful of sunshine

Choose your way

Traim. Respiram, si asta ne arata ca inca suntem vii, ca ducem o viata, mai mult sau mai putin frumoasa, ca exista un coltisor in lumea asta mare numai pentru noi. Zi de zi, mergem la facultate sau la serviciu sau stam si ne tolanim in pat o zi intreaga, ne plimbam sub cerul limpede si albastru sau stam cu nasul in calculator, visam la lucruri pe care inca nu le avem si vrem sa le avem candva in viata noastra sau trecem la actiune si facem ceva concret in privinta asta, facem pe cineva fericit sau facem pe cineva sa planga, invatam pentru un examen sau il lasam in voia sortii, sunam un vechi prieten sa vedem ce mai face sau il lasam pe el sa ne sune, ne sunam parintii sau uitam sa le trimitem macar un mesaj, ne ridicam dimineata din pat zambind sau suntem posomorati si stricam ziua tuturor celor din jurul nostru, avem privirea calda si senina sau privim cu ura si indiferenta pe oricine intalnim in cale, suntem nepasatori sau ne doare, suntem plini de speranta sau dam vina pe toti din jurul nostru inafara de noi insine, aplicam pentru o bursa sau suntem comozi cu ceea ce avem si ne plangem mereu ca statul nu ne ofera oportunitati, oferim ajutor cand ne este cerut sau doar atunci cand primim ceva palpabil in schimb, ne amintim de Dumnezeu in fiecare seara sau doar atunci cand ni se pare noua ca avem nevoie de el, suntem mereu noi sau imbracam in fiecare zi o alta masca?

Sunt lucruri pe care tu le poti schimba, sunt lucruri pe care tu poti alege sa le faci si sa iti defineasca clipa, sunt decizii care nu iti iau mai mult de o zecime de secunda, dar care te definesc ca om. Hotaraste azi daca vrei ca alegerea sa fie a ta, acum si cu adevarat. Alege atunci cand poti si ai puterea sa alegi, pentru ca nu intotdeauna decizia va fi a ta. Choose your way, because the choice will not always be yours.

my life without me

Asta este titlul unui film pe care l-am vazut acum vreo doi ani. Nu imi amintesc foarte bine despre ce era, dar numele mi-a ramas bine intiparit in minte. De ce? Pentru ca mi-am dat seama cat de bine se potriveste cu ceea ce se intampla de ceva timp in viata mea si probabil in vietile multora dintre noi.

Scurt si la subiect. De cele mai multe ori oamenii fac tot ce pot pentru a se incadra in societate, se muleaza in asa fel incat sa se potriveasca locusorului pe care l-au primit in viata printre oameni. Aici intra tot felul de lucruri pe care le facem zi de zi: suntem draguti pe dinafara desi in interior ne vine sa urlam de draci, facem cuiva pe plac doar pentru ca stim ca vom avea candva nevoie de el, nu facem ceea ce ne place sa facem ci ceea ce este bine si frumos sa facem, nu spunem cine suntem si ce ne place de fapt pentru ca altfel s-ar putea sa nu mai fim acceptati sau priviti la fel de cei din jurul nostru. Anything, just to fit in. (Multi veti vrea sa ma contraziceti, dar cu siguranta la un anumit punct si in anumite privinte imi veti da dreptate.)

Putini sunt cei care in fiecare moment al vietii fac si spun ceea ce le place sau ceea ce gandesc. Traim o viata, o viata ghidata de exterior, de cei din jurul nostru, iar noi, adevaratii noi, ramanem ascunsi undeva in frica de a nu fi acceptati, de a fi respinsi, de a parea bizari, sau de a fi catalogati. Uitam ca avem o singura viata si ca aceasta merita traita, traita de noi, nu de cei din jurul nostru.

Sa fi ajuns atat de patetici(in sensul englezesc al cuvantului) incat sa ne lasam viata sa fie traita de altii?

...sa dansezi in ploaie!

Nu am mai scris de mult timp. Nu voi cauta scuze pentru ca mi-am promis sa nu mai fac asta. Am gasit doar motivul si solutia.
Voi scrie azi despre niste cuvinte extraordinare pe care le-am auzit cu ceva timp in urma de la o persoana foarte draga mie, niste cuvinte care si atunci, si acum, cand le-am auzit din nou si mi le-am reamintit, mi-au facut ziua si dimineata mai frumoase si mai luminoase. Un zambet timid m-a cuprins si mi-a venit dorul de a scrie din nou, de a face lucruri mari si frumoase atunci cand mi se parea ca toate s-au napustit asupra mea si nu ma lasa sa respir. Am langa mine o lista lunga de lucruri care trebuiesc facute, o mare parte dintre ele astazi, si o alta parte – saptamana care vine cu pasi repezi. Si asa e de cateva saptamani, sau chiar luni. Furtuni si tornade de chestii care trebuiesc facute in fiecare zi. Am supravietuit, mai usor sau mai putin usor, pana acum, si stiu ca voi supravietui si de acum inainte, insa ceea ce imi propun de azi inainte este nu sa supravietuiesc furtunii, ci sa invat sa dansez in ploaie. O sa zambesc mai mult, o sa vad lucrurile bune din viata mea si o sa le scot in fata, o sa imi amintesc mereu de ce fac ceea ce fac, o sa imi amintesc mereu ca merita si ca, de fapt, nu exista lucruri mai frumoase pe care as fi putut sa le fac astazi, aici si acum. O sa imi amintesc de omuletii care lucreaza cot la cot cu mine si de ceea ce vrem noi sa facem pentru lume. Si ziua o sa fie mai frumoasa, furtuna nu o sa mai fie asa infricosatoare, iar eu o sa am curajul sa ies sa dansez in ploaie.

„Viata nu inseamna sa supravietuiesti unei furtuni, ci sa stii sa dansezi in ploaie!”