my life without me

Asta este titlul unui film pe care l-am vazut acum vreo doi ani. Nu imi amintesc foarte bine despre ce era, dar numele mi-a ramas bine intiparit in minte. De ce? Pentru ca mi-am dat seama cat de bine se potriveste cu ceea ce se intampla de ceva timp in viata mea si probabil in vietile multora dintre noi.

Scurt si la subiect. De cele mai multe ori oamenii fac tot ce pot pentru a se incadra in societate, se muleaza in asa fel incat sa se potriveasca locusorului pe care l-au primit in viata printre oameni. Aici intra tot felul de lucruri pe care le facem zi de zi: suntem draguti pe dinafara desi in interior ne vine sa urlam de draci, facem cuiva pe plac doar pentru ca stim ca vom avea candva nevoie de el, nu facem ceea ce ne place sa facem ci ceea ce este bine si frumos sa facem, nu spunem cine suntem si ce ne place de fapt pentru ca altfel s-ar putea sa nu mai fim acceptati sau priviti la fel de cei din jurul nostru. Anything, just to fit in. (Multi veti vrea sa ma contraziceti, dar cu siguranta la un anumit punct si in anumite privinte imi veti da dreptate.)

Putini sunt cei care in fiecare moment al vietii fac si spun ceea ce le place sau ceea ce gandesc. Traim o viata, o viata ghidata de exterior, de cei din jurul nostru, iar noi, adevaratii noi, ramanem ascunsi undeva in frica de a nu fi acceptati, de a fi respinsi, de a parea bizari, sau de a fi catalogati. Uitam ca avem o singura viata si ca aceasta merita traita, traita de noi, nu de cei din jurul nostru.

Sa fi ajuns atat de patetici(in sensul englezesc al cuvantului) incat sa ne lasam viata sa fie traita de altii?