Mi-am amintit.

Am dat din intamplare peste un blog. Un blog frumos, iar mai mult decat atat, un articol frumos. Un articol vechi ce-i drept, dar asa frumos. Un articol, un blog, scrise de un basarabean. Simplu, sincer, indraznet. Fara frica de a fi judecat. Fara dorinta acuta de fi cel mai bun sau de a copia pe un altul care si-a gasit succesul.  Un blog din care poti sa iti dai seama cine si cum e omul ala. Sau cel putin eu am crezut ca am putut. Un blog simplu, dar cu atata inteles. Un blog cu un blogroll imens. Majoritatea tineri frumosi, basarabeni. Tineri care ma fac sa fiu mandra de unde am pornit. Tineri care ma fac sa ma gandesc cum ar fi fost daca acum 8 ani luam o alta decizie. Ar fi fost frumos oricum, asa cum e si acum. Poate i-as fi cunoscut pe unii dintre ei. Dar acum e suficient sa le citesc blogurile si sa zambesc stiind ca Moldova ii are acolo in inima ei. Mi-am amintit de unde vine pasiunea mea, de unde atata viata in inima mea. Mi-am amintit de unde vin: un loc frumos, cu oameni si mai frumosi. Un loc numit Moldova, un loc cu o inima mare. O inima de care atatia trag in toate partile. O inima careia acum ceva timp i-au taiat capul si picioarele. O inima care totusi mai bate prin acesti tineri.

Da, m-am întors.

Da, m-am întors. Și încetați să mă mai întrebați de ce. Nu știu ce se întâmplă cu lumea sau, mai exact, cu tinerii din ziua de azi. Faptul că te întorci dintr-un oraș mai mare cu mai multe oportunități într-unul mai mic, cu mai puține oportunități și în care sunt atât de multe lucruri de construit, e cea mai mare prostie pe care poți să o faci în viața ta. Asta e părerea generală. Pot să întreb și eu de ce? 

Suntem atât de vrăjiți de mirajul orașelor mari în care ni se pare că lucrurile sunt atât de bune și atât de frumoase, că lumea e atât de educata și totul este atât de dezvoltat și de "nobil" încât uităm, da uităm să mai vedem frumuseţea orașelor și lucrurilor din jurul nostru, uităm să vedem oportunitățile din orașele noastre mici. Oportunități care, într-adevăr, nu apar pe bannere și city light-uri imense, nu sunt publicate în nu știu câte ziare și pe nu știu câte site-uri de joburi sau oportunități. Oportunități care nu te fac om mare, cu salariu mare, care simte o mândrie enormă când își pune pe linkedin sau facebook că lucrează la nu știu ce multinațională și speră că colegii lui de liceu vor vedea asta și vor crăpa de invidie. Oportunități care nu îți dau, într-adevăr, satisfacție materială, salariu relativ mare și un mod de viață pe care l-ai văzut cu ceva ani în urmă în filme americane și sperai să ajungi și tu așa cândva. Oportunități care nu te golesc de tine.  Oportunități care nu se văd cu ochiul liber, pe care trebuie să le simți și să crezi în ele. 

 

 S-ar putea să spuneți că sunt "cu capul" (da, au mai spus-o câțiva relativ recent), dar știu și că în Iași am câțiva omuleți care gândesc la fel ca mine și care au refuzat să plece sau chiar s-au întors și ei aici. Și știu că împreună cu acești omuleți, cândva, vom construi lucruri frumoase pentru orașul ăsta, care în trei ani cât m-a găzduit, m-a vrăjit, pentru oamenii de aici și pentru că să îl facem să ajungă la nivelul altor orașe din România. 

 

 M-am întors aici pentru mine. M-ar întors pentru liniște. M-am întors pentru oamenii mei. M-am întors pentru că aici pot să fac lucruri în care cred fără să mă pierd pe mine.

A picat curentul

25 ianuarie, 20:52

A picat curentul. Da, e intuneric. Mai am 58 de minute pe bateria de la laptop. Nu am mai scris de mult. Cred ca trebuia sa pice curentul ca sa ma linistesc si sa nu gasesc tot altceva de facut de fiecare data cand imi venea chef de scris.

E viscol afara. E vant. Vant puternic. Si e urat. E urat aici unde stau eu. E urat pentru ca e pustiu. As vrea sa fie asa doar in exterior, nu si in interior. Si e trist. E trist pentru ca lumea se schimba. Pentru ca oamenii se schimba. Pentru ca ne maturizam si vedem lucrurile altfel. Pentru ca gresim si ne e greu sa cerem iertare. Pentru ca atat de mult timp ne luptam cu increderea in noi incat atunci cand ajungem in sfarsit sa o avem ne dam seama ca am ajuns in cealalta extrema. Extrema in care egoul iti e atat de mare incat nu mai incape in camera sau nici macar intr-o caldire cu 15 etaje. Crestem si ajungem sa vrem sa fugim. Vrem sa gonim timpul, sa nu mai luptam, sa nu mai recunoastem greselile, sa le lasam in urma sperand ca nu vor mai conta si vor fi spulberate de viscolul de afara. Speram ca in cateva luni lucrurile vor sta altfel, ca vom fi fugit si vom fi ajuns intr-un loc mai frumos, cu mai putine schimbari, sentimente ranite si greseli. Adevarul e ca oricum nu poti goni timpul. Adevarul e ca daca vei fugi, fie vei privi inapoi cu regret fie va trebui sa te intorci inapoi candva, ca sa rezolvi ce ai lasat nerezolvat. Adevarul e ca locul in care esti acum sau peste cateva luni e facut frumos de tine si daca nu poti sa faci frumos locul in care esti acum, ce te face sa crezi ca in cateva luni vei reusi sa faci alt loc mai frumos? Adevarul e ca la fel cum a facut curentul, trebuie sa te opresti si tu.

Sa te opresti. Atat. Sa iti lasi egoul sa plece inainte, inapoi, unde o vrea el. Sa iti gasesti echilibrul. Sa admiti ca ai gresit. Sa iti ceri iertare. Sa plangi. Sa iti pui intrebari. Poate sa gasesti raspunsuri. Sa te impaci cu tine. Sa iti alegi culorile si sa iti pictezi drumul de acum incolo. Si apoi sa o iei de la capat.

O sa ti se intample din nou. Si o sa intalnesti din nou oameni care nu o sa merite. Si o sa iti fie greu din nou. Si o sa iti creasca egoul din nou. Si iarasi iti vei pune intrebari. Si iarasi te vei indoi de tine. Dar de data asta nu vei mai astepta sa pice curentul pentru ca sa te opresti. Te vei opri, vei inspira adanc si nu vei mai face aceleasi greseli din nou. Si vei spune 'multumesc'.

sunt 7 ani

Sunt mai bine de 7 ani. 7 ani de cand aceasta tara minunata m-a adoptat. M-a luat sub aripa ei si m-a lasat sa imi creionez viata si experientele lasandu-ma sa ii cunosc oamenii calzi, frumosi, plini de viata, cu vise indraznete, carora le pasa… Oameni cum nu stiu daca mai gasesti undeva pe acest pamant.

Cand eram mica surorile mele imi spuneau ca Romania este tara mama a Basarabiei. Cand am mai crescut, profesorul meu de romana din generala ne arata si ne amintea in fiecare zi ca Basarabia e sange din sangele Romaniei si trup din trupul Romaniei. In felul asta am ajuns sa iubesc tara asta, sa vreau sa ajung sa invat aici si sa ajung sa o cunosc asa cum este ea, cu bune si cu rele. Si uite ca am adunat 7 ani, 2 luni si 18 zile de experiente, provocari, momente care de care mai interesante si mai frumoase, clipe care de care mai intense, bucurii, impliniri si oameni frumosi. 

Multumesc, Romania, pentru tot ceea ce mi-ai oferit si pentru oamenii frumosi pe care mi i-ai dat in cale. Si nu in ultimul rand, multumesc statului roman pentru bursa pe care a avut incredere sa mi-o dea acum 7 ani :).

La multi ani,  dulce Romanie! La multi ani tuturor romanilor adevarati!

pentru Turnul Nostru !

Am ajuns în Iaşi în 2008. Nu ştiam prea multe despre oraş. Ştiam doar că e plin de studenţi şi că e mai mare decat oraşul în care îmi petrecusem ultimii patru ani din viaţă. În foarte puţin timp, m-a vrăjit. Încetul cu încetul am început să îl descopăr.

Şi… pentru că acest oraş a devenit în mai puţin de 3 ani de zile oraşul meu de suflet… pentru că am acolo unii dintre cei mai buni prieteni pe viaţă… pentru că acolo am amintiri şi momente frumoase… pentru că acolo mi-am petrecut studenţia… pentru că vreau să mă întorc acolo cu bucurie şi cu linişte în suflet în orice moment al vieţii mele… am votat pentru Turnul Nostru.

Nu am fost de foarte multe ori în acea zonă a oraşului, dar îmi amintesc că prima dată când am trecut peste pasarela de la Gară am ramas uimită de fluxul de oameni care treceau pe acolo şi de faptul că există un astfel de loc în Iaşi despre care eu nu ştiam.

Mă gândeam acum la toate oraşele în care am călătorit în ultimul an (multe oraşe din România) şi de fiecare dată mă loveam de gândul că Iaşul ar putea să o ducă mai bine, ar putea să existe mai multe investiţii în acest oras, am putea să lucram mai mult ca să îl facem mai frumos, mai bogat, mai dezvoltat.

Acum, avem posibilitatea să facem acea zona mai frumoasă şi poate chiar să auda o lume întreagă de ea. Un turn al oraşului nostru. Un proiect în care cred cu convingere, atât datorită oamenilor din spate cât şi pentru ceea ce poate să facă pentru oraşul nostru.

Ţie cât de mult îţi pasă de oraşul ţn care trăieşti?

Mai multe detalii aici: http://www.turnulnostru.ro/

Poţi vota pana pe 2 noiembrie aici: https://apps.facebook.com/pepsi-romania/idea/1020

Ally McBeal

Toti stim ca exista o gramada de TV show-uri cu care isi pierd vremea tinerii din ziua de azi. Asa se spune, cel putin. Eu, insa, niciodata nu m-am uitat la un serial sau film fara sa caut sa invat ceva din el. Dintr-o intamplare, pentru ca Grey's Anatomy intrase in vacanta de vara, am dat peste Ally McBeal. Imi amintisem ca acu cativa ani buni, pe cand eram inca micuta, ma uitam impreuna cu surorile mele la franturi din acest serial, si am zis sa vad ce reprezinta. Imi aminteam ca pentru mine, pe vremea aia, era funny si cred ca asta cautam si acum. Totusi, am gasit mult mai mult de atat. Desi e un serial vechi, pot sa spun ca e un film, asa cum spune si mama mea de multe ori, "de viata". Bine, mai are si el fantasmagoriile sale, dar cred ca asta e ceea ce ii da mai mult farmec.

Au fost 5 sezoane cu cate 20 si ceva de episoade fiecare. Nu am numarat zilele si orele sa vad cat timp mi-a luat sa le vad pe toate, stiu doar ca dupa o zi de munca, un episod din Ally McBeal ma facea sa zambesc si sa ma detasez de tot ceea ce se intampla peste zi.

A fost un serial frumos cu multe intamplari, cu multe momente interesante, unele incredibile si, cu multe invataturi. Iata cateva din lucrurile care mi-au ramas intiparite mai bine datorita acestui film:

1. Fii tu. Fii tu indiferent de ce spun sau cred cei din jur. Fii tu si niciodata nu fi jenat de cine esti indiferent cine si ce parti din tine accepta sau iubesc ei.
2. Urmeaza-ti visele. Crede in ele pana la ultima suflare. Crede chiar daca o parte din tine iti spune ca niciodata nu se vor indeplini.
3. Nu uita niciodata de sufletul tau. Sufletul e ceea ce il face frumos pe un om si ceea ce oamenii din jur pretuiesc cel mai mult la un om.
4. Oamenii sunt totul. Daca nu ai oameni langa tine, esti un om pierdut. Oricat de rai nu ar fi oamenii de langa tine, oricat de nesuferiti, oricat de urati, tot mai rau ar fi fara ei.
5. Crede in iubire. Poate nu se va intampla niciodata pentru tine, dar simplul fapt ca poti sa crezi iti sa o picatura din ceea ce ea inseamna.
6. Exista coincidente. Lucrurile se intampla cu un motiv. Nu cauta motivul, ci doar accepta, iar viata iti va revela adevarurile sale in timp.
7. Do what you have to do. Nu intotdeauna lucrurile par sa se intample in favoarea noastra. Dar daca facem ceea ce trebuie atunci cand trebuie, la final, nu putem fi decat multumiti ca am facut alegerea corecta, nu neaparat pentru noi, cat pentru oamenii dragi noua.

E un film despre viata, greutati, iubire, alegeri, decizii, suflet si coincidente. Daca inca nu l-ati vazut, puteti sa il incercati. Dar daca nu va prinde din primele 2 episoade, lasati-l balta si incercati altceva.

Da, si "the theme song of the movie", aici:

Click play first :).

Click play first :).

Sometimes we just have to let go. Let go and live. Just live and see what happens. Don’t over think it. Don’t question it. Don’t try to understand it. Don’t ruin it… Life is like a box of chocolates. You never really know what surprises it can bring you. And the funny one is that the most beautiful things are right next to us all the time. It’s just that we usually fail to notice them. We fail to see the beauty of the people we have next to us. We fail to see the beauty of the things we are doing. We fail to see the wonderful lessons life gives to us, no matter how painful they might be. Just stop. Stop for a few seconds, listen to this nice song and… and let yourself feel. Let yourself remember about people you love and are far, far away. Let yourself remember about the moments you used to spend with them sometime ago. Let yourself remember about people that changed your life, your perspectives, your choices. Let yourself remember how they made you feel and maybe find their emails and write a thank you note. Let yourself remember about people that made you feel powerful, that made you feel that there’s nothing out there in the world that cannot be done. Do the same for someone who needs it. Let yourself remember about people who are here and now in your life and make you happy every day. Give them a call and let them know how much you treasure that. See the little things in life. Be genuine. Say the truth. Be you and remember that people is all that matters.