Pagini

31 octombrie 2011

pentru Turnul Nostru !



Am ajuns în Iaşi în 2008. Nu ştiam prea multe despre oraş. Ştiam doar că e plin de studenţi şi că e mai mare decat oraşul în care îmi petrecusem ultimii patru ani din viaţă. În foarte puţin timp, m-a vrăjit. Încetul cu încetul am început să îl descopăr.

Şi… pentru că acest oraş a devenit în mai puţin de 3 ani de zile oraşul meu de suflet… pentru că am acolo unii dintre cei mai buni prieteni pe viaţă… pentru că acolo am amintiri şi momente frumoase… pentru că acolo mi-am petrecut studenţia… pentru că vreau să mă întorc acolo cu bucurie şi cu linişte în suflet în orice moment al vieţii mele… am votat pentru Turnul Nostru.

Nu am fost de foarte multe ori în acea zonă a oraşului, dar îmi amintesc că prima dată când am trecut peste pasarela de la Gară am ramas uimită de fluxul de oameni care treceau pe acolo şi de faptul că există un astfel de loc în Iaşi despre care eu nu ştiam.

Mă gândeam acum la toate oraşele în care am călătorit în ultimul an (multe oraşe din România) şi de fiecare dată mă loveam de gândul că Iaşul ar putea să o ducă mai bine, ar putea să existe mai multe investiţii în acest oras, am putea să lucram mai mult ca să îl facem mai frumos, mai bogat, mai dezvoltat.

Acum, avem posibilitatea să facem acea zona mai frumoasă şi poate chiar să auda o lume întreagă de ea. Un turn al oraşului nostru. Un proiect în care cred cu convingere, atât datorită oamenilor din spate cât şi pentru ceea ce poate să facă pentru oraşul nostru.

Ţie cât de mult îţi pasă de oraşul ţn care trăieşti?

Mai multe detalii aici: http://www.turnulnostru.ro/
Poţi vota pana pe 2 noiembrie aici: https://apps.facebook.com/pepsi-romania/idea/1020


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu