Intr-adevar, s-a terminat, teoretic cel putin. E septembrie. In curand o sa vedem covoare aurii prin parcuri, copii jucandu-se cu frunze fosnitoare si indragostiti plimbandu-se zgomotos si aruncandu-si priviri furise pline de emotie. 3 luni au trecut asa cum nu imi imaginam vreodata ca poate sa treaca o vara. La inceput examene, facultate, alergat pentru acte si povestit cu profesori. Povesti cu portofel si acte furate, amenintari cu deportarea din tara, bani cheltuiti pe la notari, masina ridicata – eh, bine ca s-au rezolvat pana la urma.
Apoi Bucuresti. Apoi Sibiu. Apoi Predeal cu omuletii din Sibiu. Apoi Vatra Dornei cu omuletii mei dragi din Iasi. Apoi Suceava. Apoi Gura Humorului cu omuletii dragi din Suceava. 3 saptamani – 6 orase – 3 conferinte.
Apoi iarasi Bucuresti. O perioada in care lucrurile au inceput sa se aseze la locusoarele lor. Program de lucru. Prioritati. To do list in fiecare zi. Ore peste program. Cate un episod din Ally McBeal in fiecare seara. Carte citita pe metrou de acasa pana in sediu… cam 130 de pagini intr-o saptamana si un pic. Weekenduri pline si de fiecare data in alt oras.
Mai intai Constanta… am si lucrat, ne-am si distrat, ne-am si bronzat – toate in doar doua zile. Da, si am fost in Vama, pentru prima data… Road trip si timp petrecut frumos cu oameni dragi.
Apoi Brasov. Planificare, plimbari prin oras, un picut de shopping, inghetata a la “pe degeaba” J, oameni frumosi.
Apoi Sinaia. Un weekend pe care il asteptam demult si pe care, fara prea multa modestie, cred ca il si meritam. O matusa foarte draguta, cota 1400, apoi cota 2000, telescaun si fluturi in stomac, Castelul Peles, Castelul Pelisor (le-am mai vazut de doua ori, dar acuma parca aveau alt aer), Manastirea Sinaia, suveniruri, plimbari, gratar, Barajul Paltinu, badminton, road trip… si alte detalii pe care nu pot sa vi le spun.
Apoi Bucuresti si Train the Coordinators cu niste omuleti extraordinari. O conferinta care mi-a depasit cu mult asteptarile si de care o sa imi amintesc mereu cu drag.
Si apoi seara asta, in care mi-am dat seama ca maine incepe un nou capitol. A fost o vara plina in adevaratul sens al cuvantului, cu multe drumuri, oboseala, lucru… momente mai frumoase sau mai dificile. Si totusi, prima vara pe care pot sa spun ca am trait-o cu adevarat. O vara de care o sa imi amintesc mereu cu drag si cu zambet pe fata. O sa imi amintesc nu de un weekend sau o saptamana de vacanta, ci de o vara intreaga cu multi oameni frumosi, multe lucruri de invatat, multe locuri vizitate si o doza mare de multumire. Acum, la final, simt ca vreau sa spun doar atat: Multumesc!
PS: Da, si sa nu uitam, melodia verii - .ramon., pentru tine: Liquido - Narcotic .
Cand am venit pentru prima data in Romania m-am lovit de multe stereotipuri legate de Basarabia. Totusi, indiferent de ce spuneau oamenii, ca Basarabia e saraca, ca oamenii de acolo sunt inculti (chiar zilele trecute postase cineva pe facebook un film care denigra oamenii din basarabia – am trecut peste, se mai intampla), ca comunistii sunt la putere si distrug tara, etc, eu intotdeauna am fost mandra de Basarabia, de oamenii de acolo, de bucatica asta de pamant care se chinuie sa supravietuiasca in timpuri in care toti trag de ea in toate partile, de satul de unde am pornit si de oamenii care m-au crescut si m-au ajutat sa ajung unde sunt acum.
Nu am mai fost demult la liceul din sat, desi i-am promis doamnei Zinaida Ciobanu, una dintre cele mai bune profesoare pe care le-am avut, ca o sa merg sa ii vizitez, dar imi amintesc cu mare drag de profesorii si invatatorii mei de acasa care si-au lasat o amprenta vizibila in personalitatea mea.
Domnul Ion Iovu, profesor de Limba si Literatura Romana, omul care mi-a sadit dragostea de tara in suflet, care m-a facut sa vad realitatea si sa imi dau seama de unde venim noi ca si popor roman, un profesor pe care il voi respecta mereu pentru modul in care lucra cu elevii si pentru puterea lui de a transmite credinta si curaj pentru schimbare oamenilor din jur.
Doamna Vera Tonu, profesoara de Istorie, care a reusit sa ne arate adevarul chiar si in momente mai vitrege pentru Moldova, o profesoara pe care o voi respecta mereu pentru corectitudine si adevar.
Doamna Ioana Cigoreanu, profesoara de Limba Franceza, care a reusit sa ma invete limba franceza fara sa imi dau seama. Am invatat limba franceza atat de bine, incat atunci cand a trebuit sa invat italiana in facultate, sa imi ajunga 2 ore pentru a invata gramatica acesteia pentru a lua o nota buna in examen(gramaticile celor 2 limbi se aseamana foarte mult). O voi respecta mereu pe doamna Ioana pentru pasiunea pe care o transmitea elevilor, pentru corectitudine si valori.
Doamna Zinaida Ciobanu, profesoara de Educatie Tehnologica, care reusea in fiecare zi sa ne transmita zambet si entuziasm si dragoste de viata. O voi respecta mereu pentru modul in care lucra cu elevii, pentru corectitudine si pentru pasiunea ei pentru educatie.
Doamna Aurelia Mereuta, prima mea invatatoare, cea care m-a invatat sa scriu, sa citesc si sa numar corect, cea care m-a invatat sa vreau mereu mai mult de la mine, cea care m-a invatat cat conteaza in viata sa ai prieteni adevarati, cea care a facut din clasa a 4-a „D” cea mai buna clasa din generatie. O sa o respect mereu pe doamna Aurelia pentru natureletea ei, pentru sinceritatea si pasiunea pe care le transmitea micilor copilasi in fiecare zi. Nu stiu de ce, dar ea este unica profesoara de care imi amintesc cu lacrimi in ochi.
Domnul Grigore Sava, profesor de Geografie, care m-a invatat sa privesc viata cu alti ochi, care de multe ori ne arata realitatea crunta si adevarurile vietii reale. O sa il respect mereu pentru intelegerea pe care o oferea mereu elevilor, pentru micile glumite care mereu aduceau un zambet in sufletele noastre si pentru momentele in care stia sa ne dea cate o „palma peste fata” cand ne-o luam in cap.
Doamna Nina Braga, profesoara de Limba Engleza, care m-a invatat primele cuvinte in engleza si mi-a trezit dragostea fata de aceasta limba. Am interactionat cu ea mai putin de jumatate de an si nici ea nu stie asta, dar tot ce stiu eu acum in engleza si chiar si diploma de Cambridge i se datoreaza in primul rand ei, pentru ca ea a pus bazele cunostintelor mele de limba engleza, pentru ca de multe ori, chiar si in liceu, ma intorceam la caietele pe care le-am scris impreuna cu ea.
Doamna Maria Tonu, profesoara de Matematica si diriginta mea in scoala generala, care m-a invatat matematica atat de bine incat la facultate, dupa 4 ani de pauza (in liceu am facut profil uman si nu prea le-am avut cu matematica), am reusit sa iau 10 la cursul de matematica din anul I. De la ea am invatat multe lucruri despre viata si de la ea am invatat ce inseamna sa vrei sa fii cel mai bun.
Doamna Tamara Tonu, profesoara de Limba si Literatura Romana si directoarea liceului nostru, care m-a prins in clasa a V-a cum scriam ceva pe un perete al scolii (da, stiu, multi dintre voi cred ca am fost cuminte in scoala – si chiar am fost, dar am avut si eu momentele mele de razvratire). Imi amintesc si acum cum tremuram si cum imi era frica ca o sa ii spuna mamei si cum mi-am murdarit manusa de creion cand m-a pus doamna Tamara sa sterg ce era scris pe perete, si cum ma gandeam dupa asta ca am avut noroc ca am scris doar cu creionul si nu cu pixul, si cum imi era rusine de cei care se adunasera atunci in jurul meu si asistau la mustrarile pe care mi le dadea doamna directoare. Dar a trecut si acum imi amintesc cu drag de lectia pe care am primit-o atunci. Desi am avut momente cand nu imi placea de doamna Tamara in scoala – ca orice elev de altfel, acum, cand am mai crescut si mi-a mai venit mintea la cap, o respect pe doamna Tamara pentru corectitudinea de care a dat mereu dovada si pentru tot ce a facut pentru liceul nostru (si sa stiti ca nu sunt putine aceste lucruri).
Poate vi se pare ciudat ca imi amintesc de acesti oameni, poate putini o fac, dar pentru mine conteaza enorm de mult de unde am pornit si tin sa le multumesc pentru toate lucrurile care m-au invatat si pentru tot efortul pe care l-au depus pentru ca noi sa ajungem oameni. Sunt sigura ca nu as fi acum unde sunt daca in locul lor erau alti oameni.
Va multumesc din suflet, dragi profesori si sa stiti ca imi voi aminti mereu cu mare drag de voi, iar cand voi avea ocazia o sa vin si prin sat sa va vizitez si sa vad ce mai faceti.
Da. Titlul zice bine. E a naibii de greu. Si e scary. Mai mult de un an in Bucuresti, orasul despre care spuneam acum ceva timp ca nu imi place deloc si ca nu o sa traiesc niciodata acolo. Mai mult de un an fara omuletii mei din echipa, fara omuletii mei din EB, cu alti omuleti foarte diferiti, dar foarte faini in acelasi timp. Mai mult de un an facand lucruri atat de mari, crescand o tara si gandind la un cu totul alt nivel. E scary…
Mai am mai putin de 2 saptamani pana plec. E ultima saptamana in AIESEC Iasi. Ultima saptamana cu omuletii din echipa de finance. Ultima saptamana. Joi – ultima sedinta. E greu. Dar o sa trecem si peste asta.
O saptamana de discutii cu profesori despre absentele mele din urmatoarele doua luni si despre cum vreau, totusi, sa imi dau licenta anul acesta. Hope it is possible. E luni dimineata si ma inarmez cu energie pozitiva si incredere. It’s gonna be ok in the end, and if it is not ok, it is not the end – o sa dau licenta in februarie =)).
O sa fie o saptamana frumoasa si plina care se va termina cu un weekend la Sucevita, la EB Days-ul omuletilor din Suceava. Abia astept sa ii vad, sa ii cunosc mai bine si sa lucram impreuna.
Apoi doua zile la Bucuresti si apoi ultimele zile in AIESEC Iasi. Va fi frumos si voi plange in ultima zi. Dar orice sfarsit e un nou inceput si trebuie sa mergi mai departe cu incredere.
"Faith is taking the first step even when you don't see the whole staircase."
Ce inseamna sa iti pese de oameni? Sa fii acolo pentru ei? Sa ii mai intrebi din cand in cand ce mai fac? Sa fii atent la cum se simt si la ce li se intampla si sa le faci un lucru dragut pentru ca sa ii faci sa se simta mai bine? Sa spui sau sa nu spui anumite lucruri pentru ca stii ca s-ar putea sa ii raneasca sau sa ii deranjeze? Sa ii ajuti neconditionat? Sa ii ajuti si sa fii acolo chiar si atunci cand nu iti cer asta? Sa simti impreuna cu ei? Sa te bucuri si sa fii trist impreuna cu ei? Sa ii intelegi? Sa le intelegi sentimentele si trairile? Sa le spui cat inseamna ei pentru tine atunci cand simti ca au nevoie de asta sau ca momentul o cere? Sa ii faci sa inteleaga daca au gresit? Sa le spui si sa arati ca iti pare rau in cazul in care ai gresit tu? Sa iti pese, sa te atinga lucruri, sa intelegi si sa simti?
Sunt multe lucruri insirate mai sus, cand totul inseamna, de fapt, sa te gandesti mai putin la “who gets the credit”, sa incerci sa te gandesti mai putin doar la tine, macar pentru cateva secunde, sa iti dai seama ca nu esti doar tu in lumea asta.
Poate parea pueril si foarte simplist ce am scris mai sus, dar adevarul e ca tot mai multi oameni uita sa fie oameni, uita sa mai ofere si cer fara sa merite. Si cel mai trist e ca ei chiar primesc…
“ Then give the world the best you have, and the best will come back to you…”
Acest articol este despre oameni. Despre oameni frumosi care prin simpla lor prezenta in viata ta, ti-o fac mai frumoasa. Despre oameni care te fac sa zambesti, care iti fac fiece clipa sa fie mai valoroasa, care iti aduc lacrimi de bucurie in ochi si care te fac sa intelegi ca ceea ce faci merita si are un rost undeva la un capat de lume.
Acest articol este despre 9 oameni. 9 oameni minunati, care la sfarsitul saptamanii trecute mi-au dat 4 dintre cele mai frumoase zile pe care le-am trait in viata mea. Oameni pe care nu o sa ii uit niciodata si care o sa ramana mereu oamenii care mi-au dat directie in niste momente extrem de dificile.
Homegroup-ul 3 de la Agenda de oldies, homegroup-ul meu, de care am avut grija in cele 4 zile de conferinta: Adee, Adela, Amalia, Mada, Ioana, Alis, Dani, Silviu si Tudor... Mi-ati ramas dragi dupa conferinta asta, si simt ca sunt cu un pas mai aproape de fiecare din voi. S-au intamplat lucruri frumoase in timpul conferintei, pe care va rog din tot sufletul sa nu le uitati.
Sa va urmati visele. Oricat de mari si ciudate ar parea. Credeti in ele. Pregatiti-va pentru ele. Vedeti-le realizate!
Nu lasati pe nimeni, niciodata sa va descurajeze. Intotdeauna voi veti fi cei care vor sti cel mai bine ce e de facut si ce directie trebuie urmata.
Credeti in oameni. Credeti in voi. Fiti unul alaturi de celalalt si atunci veti putea atinge infinitul.
Voi mi-ati facut conferinta, mi-ati dat putere sa merg mai departe, mi-ati aratat care sunt lucrurile care conteaza cu adevarat in viata, m-ati ajutat sa cred din nou in oameni... si pentru asta va multumesc din suflet.
Va pup si va imbratisez cu drag,
