Cand eram mica eram fascinata de America, mai exact de SUA. Toata lumea spunea ca e foarte fain acolo, ca e o societate libera, ca e "tara tuturor posibilitatilor" (in sensul bun) si ca daca mergi acolo, poti sa consideri ca ai vazut deja jumatate de lume si ca poti sa te realizezi in viata fara probleme.
Cu timpul, insa, viziunea mea s-a schimbat. Si nu de la sine, nu pentru ca a saracit SUA sau s-a transformat peste noapte intr-o tara mai putin fascinanta. Ci pentru ca au existat oameni care m-au invatat sa gandesc altfel, oameni care mi-au aratat o alta viziune asupra vietii, oameni care m-au facut sa vad ca lucrurile nu sunt numai alb si negru, ci pot fi in multe nuante de gri.
Acum un an si jumatate abia venisem in Iasi. Eram o copilita timida si neincrezatoare, care mergea pe strada gandindu-se la ce gandeau alti despre ea. O copilita pentru care conta mai mult parerea altora decat parerea proprie. O copilita care nu avea incredere in nimeni si care isi ascundea frica si timiditatea fiind rece si inchisa cu de cei din jurul ei. O copilita pentru care, la momentul respectiv, unica sansa de a ajunge undeva in viata era sa exceleze la facultate. Totul era clar. Acea copilita deja se vedea luandu-si licenta cu o nota mare, facand un master tot in Iasi si apoi mergand acasa cu niste diplome in mana care nu ar fi ajutat-o sa faca mare lucru.
La ineputul lui octombrie 2008, totusi, lucrurile au luat o alta intorsatura. Asa s-a intamplat ca in una din zile, in mainile acelei copilite a ajuns un flyer. Scria AIESEC pe el si multe alte chestii interesante. Scria si o data si o locatie cand ar fi putut sa afle mai multe despre ce insemna AIESEC. Era intr-o miercuri seara, la ora 20:00. Imi amintesc si acum cum am intrat cu sfiala in amfiteatrul plin de oameni si am m-am asezat pe un scaun mai prin spate, cautand speriata un chip cunoscut. Imi amintesc franturi din ce s-a intamplat in seara aia. A vorbit Anca, apoi Iulian, apoi Adi Randasu si Dan Schipor, cred. Am ramas fascinata de Anca, care parea sa aiba, nu stiu, vreo 18 ani, si vorbea cu atata libertate si entuziasm in fata unui amfiteatru cu mai mult de 100 de oameni in el. Mi-am zis ca o sa intru in AIESEC si o sa ajung si eu la fel. Mi-a mai placut si o istorioara de-a lui Dan Schipor, despre un batranel si nepotul lui, istorioara care si azi ma face sa merg mai departe atunci cand pare ca nu mai pot. A doua zi am trimis formularul de aplicare. Am fost chemata la interviu. Am fost acceptata. Nu stiam ce inseamna. Nu stiam how big it was. Nu stiam cat o sa ma influenteze si cat de mult o sa imi schimbe viata.
A urmat un an frumos. Un an cum nu m-am gandit niciodata ca o sa fie primul an de facultate.
In decembrie 2009 am intors inca o pagina. Am inceput un capitol nou, tot in AIESEC, tot in organizatia care timp de mai mult de un an de zile fusese viata mea. O experienta noua, care stiu ca va schimba multe pentru mine si pentru oamenii din jurul meu. O experienta care imi va da posibilitatea sa schimb in bine, putin cate putin, cate o bucatica din lume.
Am ajuns aici pentru ca altora le-a pasat de noi, de cei din generatia toamna 2008. Am ajuns aici pentru ca Ina si Lala au venit intr-o zi, in timpul recrutarii, s-au asezat pe catedra si au inceput sa ne povesteasca de AIESEC. Am ajuns aici pentru ca in traingurile din Induction am inavatat o gramada de chestii de la Marius, Sandra, Paul, Dapac, Dana, etc... Am ajuns aici pentru ca AIESEC le-a oferit lor sansa sa se dezvolte, ajutandu-ma sa ma dezvolt pe mine si pe altii ca si mine.
Ieri a fost ultima sedinta a Inei ca si vicepresedinte. A plans si ea si eu. Si nu vreau sa ma gandesc ca peste un an, eu o sa fiu in locul ei, eu o sa fiu cea care o sa planga, eu o sa fiu cea care o sa lase in urma una dintre cele mai frumoase parti ale vietii sale - AIESEC. Pana atunci insa, asa cum spune si Marius intotdeauna, mai am 86 400*365 secunde si o sa fac ca fiecare din ele sa conteze.
Acum, AIESEC Iasi recruteaza. Si noi, membrii AIESEC suntem responsabili sa facem aceasta recrutare sa ajunga la cat mai multi oameni, pentru ca mai apoi sa poata sa schimbe in bine vietile celor care vor merita, sa creeze viziuni, principii si perspective si, incetul cu incetul, sa pregateasca agenti ai schimbarii care vor aduce un impact pozitiv in comunitatile in care traiesc.
Timpul trece cu viteza de 60 de secunde pe minut. E optiunea ta cat combustibil folosesti. Check this: www.aieseciasi.ro and this Spring Recruitment 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu