Cand am venit pentru prima data in Romania m-am lovit de multe stereotipuri legate de Basarabia. Totusi, indiferent de ce spuneau oamenii, ca Basarabia e saraca, ca oamenii de acolo sunt inculti (chiar zilele trecute postase cineva pe facebook un film care denigra oamenii din basarabia – am trecut peste, se mai intampla), ca comunistii sunt la putere si distrug tara, etc, eu intotdeauna am fost mandra de Basarabia, de oamenii de acolo, de bucatica asta de pamant care se chinuie sa supravietuiasca in timpuri in care toti trag de ea in toate partile, de satul de unde am pornit si de oamenii care m-au crescut si m-au ajutat sa ajung unde sunt acum.
Nu am mai fost demult la liceul din sat, desi i-am promis doamnei Zinaida Ciobanu, una dintre cele mai bune profesoare pe care le-am avut, ca o sa merg sa ii vizitez, dar imi amintesc cu mare drag de profesorii si invatatorii mei de acasa care si-au lasat o amprenta vizibila in personalitatea mea.
Domnul Ion Iovu, profesor de Limba si Literatura Romana, omul care mi-a sadit dragostea de tara in suflet, care m-a facut sa vad realitatea si sa imi dau seama de unde venim noi ca si popor roman, un profesor pe care il voi respecta mereu pentru modul in care lucra cu elevii si pentru puterea lui de a transmite credinta si curaj pentru schimbare oamenilor din jur.
Doamna Vera Tonu, profesoara de Istorie, care a reusit sa ne arate adevarul chiar si in momente mai vitrege pentru Moldova, o profesoara pe care o voi respecta mereu pentru corectitudine si adevar.
Doamna Ioana Cigoreanu, profesoara de Limba Franceza, care a reusit sa ma invete limba franceza fara sa imi dau seama. Am invatat limba franceza atat de bine, incat atunci cand a trebuit sa invat italiana in facultate, sa imi ajunga 2 ore pentru a invata gramatica acesteia pentru a lua o nota buna in examen(gramaticile celor 2 limbi se aseamana foarte mult). O voi respecta mereu pe doamna Ioana pentru pasiunea pe care o transmitea elevilor, pentru corectitudine si valori.
Doamna Zinaida Ciobanu, profesoara de Educatie Tehnologica, care reusea in fiecare zi sa ne transmita zambet si entuziasm si dragoste de viata. O voi respecta mereu pentru modul in care lucra cu elevii, pentru corectitudine si pentru pasiunea ei pentru educatie.
Doamna Aurelia Mereuta, prima mea invatatoare, cea care m-a invatat sa scriu, sa citesc si sa numar corect, cea care m-a invatat sa vreau mereu mai mult de la mine, cea care m-a invatat cat conteaza in viata sa ai prieteni adevarati, cea care a facut din clasa a 4-a „D” cea mai buna clasa din generatie. O sa o respect mereu pe doamna Aurelia pentru natureletea ei, pentru sinceritatea si pasiunea pe care le transmitea micilor copilasi in fiecare zi. Nu stiu de ce, dar ea este unica profesoara de care imi amintesc cu lacrimi in ochi.
Domnul Grigore Sava, profesor de Geografie, care m-a invatat sa privesc viata cu alti ochi, care de multe ori ne arata realitatea crunta si adevarurile vietii reale. O sa il respect mereu pentru intelegerea pe care o oferea mereu elevilor, pentru micile glumite care mereu aduceau un zambet in sufletele noastre si pentru momentele in care stia sa ne dea cate o „palma peste fata” cand ne-o luam in cap.
Doamna Nina Braga, profesoara de Limba Engleza, care m-a invatat primele cuvinte in engleza si mi-a trezit dragostea fata de aceasta limba. Am interactionat cu ea mai putin de jumatate de an si nici ea nu stie asta, dar tot ce stiu eu acum in engleza si chiar si diploma de Cambridge i se datoreaza in primul rand ei, pentru ca ea a pus bazele cunostintelor mele de limba engleza, pentru ca de multe ori, chiar si in liceu, ma intorceam la caietele pe care le-am scris impreuna cu ea.
Doamna Maria Tonu, profesoara de Matematica si diriginta mea in scoala generala, care m-a invatat matematica atat de bine incat la facultate, dupa 4 ani de pauza (in liceu am facut profil uman si nu prea le-am avut cu matematica), am reusit sa iau 10 la cursul de matematica din anul I. De la ea am invatat multe lucruri despre viata si de la ea am invatat ce inseamna sa vrei sa fii cel mai bun.
Doamna Tamara Tonu, profesoara de Limba si Literatura Romana si directoarea liceului nostru, care m-a prins in clasa a V-a cum scriam ceva pe un perete al scolii (da, stiu, multi dintre voi cred ca am fost cuminte in scoala – si chiar am fost, dar am avut si eu momentele mele de razvratire). Imi amintesc si acum cum tremuram si cum imi era frica ca o sa ii spuna mamei si cum mi-am murdarit manusa de creion cand m-a pus doamna Tamara sa sterg ce era scris pe perete, si cum ma gandeam dupa asta ca am avut noroc ca am scris doar cu creionul si nu cu pixul, si cum imi era rusine de cei care se adunasera atunci in jurul meu si asistau la mustrarile pe care mi le dadea doamna directoare. Dar a trecut si acum imi amintesc cu drag de lectia pe care am primit-o atunci. Desi am avut momente cand nu imi placea de doamna Tamara in scoala – ca orice elev de altfel, acum, cand am mai crescut si mi-a mai venit mintea la cap, o respect pe doamna Tamara pentru corectitudinea de care a dat mereu dovada si pentru tot ce a facut pentru liceul nostru (si sa stiti ca nu sunt putine aceste lucruri).
Poate vi se pare ciudat ca imi amintesc de acesti oameni, poate putini o fac, dar pentru mine conteaza enorm de mult de unde am pornit si tin sa le multumesc pentru toate lucrurile care m-au invatat si pentru tot efortul pe care l-au depus pentru ca noi sa ajungem oameni. Sunt sigura ca nu as fi acum unde sunt daca in locul lor erau alti oameni.
Va multumesc din suflet, dragi profesori si sa stiti ca imi voi aminti mereu cu mare drag de voi, iar cand voi avea ocazia o sa vin si prin sat sa va vizitez si sa vad ce mai faceti.
